UNDE își găsea cei mai mulți CLIENȚI o grupare criminală care vindea pastile Ecstasy
Membrii unei grupări criminale cu vârste cuprinse între 21 și 46 de ani, locuitori ai raioanelor Anenii Noi, Taraclia și Călărași, au ajuns pe mâna oamenilor legii, fiind acuzați de păstrarea și comercializarea substanțelor narcotice. Unul dintre aceștia a fost anterior condamnat pentru huliganism.
Primul suspect a fost reținut pe 1 martie curent, în apropierea unui club de noapte din sectorul Buiucani al capitalei, în timp ce comercializa droguri unui ofițer sub acoperire. În buzunarul bărbatului, angajații antidrog au depistat 28 de pastile de Ecstasy.
Ulterior, în noaptea de 7 spre 8 martie curent, la intrarea în municipiul Chișinău, ofițerii Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu angajații Inspectoratului Național de Patrulare și BPDS „Fulger”, au oprit un automobil de model „BMW” la volonul căruia se afla alt suspect de 37 de ani. În urma perchiziționării automobilului, forțele de ordine au depistat 295 de pastile de Ecstasy.
Tot atunci, forțele de ordine au efectuat percheziții în locuința temporară a celui de-al treilea suspect, în raionul Călărași. În casa acestuia, polițiștii au ridicat 2 700 de pastile de Ecstasy.
Pastilele urmau să fie comercializate în localurile de noapte din municipiul Chişinău, la prețul de 150-200 de lei pentru o bucată.
Cei trei suspecți s-au ales cu dosar penal pentru circulaţie ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare. Dacă li se va demonstra vinovăția, aceștia riscă până la 15 ani de închisoare.
„Pobeda” și Kremlinul nu-l va ajuta pe Șor să scape de PUȘCĂRIE. Recean: „Șor conduce o grupare criminală finanțată din banii Kremlinului și am încrederea că va fi tras la răspundere de către instituțiile din R. Moldova”
LEGE // Denumirile geografice de pe teritoriul R. Moldova, scrise în limba română: Cum vor fi anunțate localitățile în care trăiesc minorități naționale
Nicolae Ciucă, în cadrul întrevederii cu ministra Justiției de la Chișinău: „Puteți conta pe sprijinul României în implementarea reformelor asumate în justiție și în lupta împotriva corupției”