Raportorul al APCE privind sistemul Interpol respinge ACUZAȚIILE precum că i-ar fi oferit informații confidențiale lui Usatîi
Europarlamentarul german Bernd Fabritius respinge, într-un interviu pentru Deutsche Welle, acuzațiile precum că ar fi finanțat de fundația oligarhului kazah Mukhtar Ablyazov și l-ar fi asigurat pe liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, cu informații confidențiale de la Interpol.
Potrivit politicianului german, care este și raportorul al APCE privind sistemul Interpol, ceea ce s-a scris despre el ar fi invenții. „Nu poate fi vorba de un articol „de investigație”, ci prezintă invenții totale și face legături aberante. Raportul, care vizează sistemul INTERPOL și instrumentalizarea Alertelor Roșii (red notice) a verificat posibilitățile de abuz a sistemului Interpol și a făcut sugestii pentru remedierea lacunelor sistematice. În cadrul acestui raport, am făcut audieri de experți și am efectuat o vizită la Lyon, la sediul instituției, pentru a mă informa. Am prezentat o serie de cazuri semnalate de unele ONG-uri acreditate la APCE, printre care „Open Dialog” Foundation (un ONG din Polonia și nicidecum din Kazahstan) și „Fair Trials” International”, a declarat acesta pentru publicația germană.
În același context, europarlamentarul precizează că cazurile lui Renato Usatîi și Mukhtar Ablyazov „nu au constituit obiectivul de cercetare, ci numai exemple pentru problemele sistematice constatate”.
„Cazul domnului Renato Usatîi, despre care am fost întrebat o dată în cursul unui interviu publicat la data de 27.04.2017, nu a constituit obiectul acestui raport. La acea dată avocatul domnului Usatîi a participat la o audiere publică la Strasbourg, unde a prezentat unele detalii din cazul respectiv. La acea dată raportul era deja finalizat și adoptat. Dacă ar fi fost nevoie, cazul Usatîi ar fi putut fi monitorizat doar ulterior în procedura de postmonitoring. La această audiere avocatul respectiv a primit sugestia reprezentanților Interpol să se adreseze neîntârziat Comisiei de verificare din interiorul instituției. Așa cum am fost informat ulterior de avocatul respectiv, el a înaintat demersul și Comisia de verificare CCF din cadrul Interpol, care întâmplător este condusă de un președinte din R. Moldova, domnul Vitalie Pîrlog, a confirmat motivarea politică a urmăririi domnului Usatîi și a anulat red notice-ul respectiv. Din acest motiv cazul Usatîi a încetat a fi un „caz” și nu a mai fost preluat în monitorizare. Acest caz a dovedit funcționalitatea instrumentelor Interpol pentru prevenirea abuzurilor”, a adăugat Bernd Fabritius.
Acesta s-a referit și la cazul lui Ablyazov. „Este prezentat ca exemplu în raportul publicat - nimic mai mult sau mai puțin. Raportul este public și poate fi lecturat pe site-ul APCE. Vedeți deci, nu vorbim de investigații, ci de aberații și invenții clare”, a conchis europarlamentarul.
Peste 30 de milioane de euro de la BERD pentru construcția liniei electrice Bălți - Suceava: Parlamentul a ratificat Acordul
OFICIAL // „Bentley”, „Porsche” și „Land Rover”, cele mai SCUMPE mașini importate anul trecut în R. Moldova: Top cinci mărci de autoturisme preferate și statele din care cetățenii R. Moldova cumpără cele mai multe mașini
Primărița de la Orhei ar putea fi trasă la răspundere, după ce ar fi OBSTRUCȚIONAT ancheta în cazul OMORULUI tinerei însărcinare de 19 ani. Alesul local ar fi dat prioritate unui „show media”, decât să furnizeze informații Poliției