Catalonia independentă „nu va fi membră a UE”, afirmă comisarul european Pierre Moscovici
Comisarul european pentru afaceri economice şi financiare, Pierre Moscovici, a afirmat joi că, independentă părăsind Spania, Catalonia „nu va fi membră a Uniunii Europene”, relatează AFP, citată de Agerpres.
Întrebat în cursul emisiunii „Questions d'info” LCP-franceinfo-Le Monde-AFP dacă Bruxellesul va recunoaşte Catalonia după ce îşi va fi declarat independenţa, fostul ministru francez a răspuns: „Aici, lucrurile sunt destul de clare. Să ne imaginăm că va fi o independenţă. În acel moment, Catalonia independentă nu va fi membră a Uniunii Europene”.
„Uniunea Europeană recunoaşte numai un stat membru care este Spania. Suntem însă aici pe terenul ficţiunii, pentru că în realitate independenţa catalană nu există”, a adăugat el.
„Să nu intrăm într-o ficţiune politică”, a ocolit Pierre Moscovici răspunsul, invitat să spună dacă, la termen, Barcelona va trebui să se înscrie în procesul de aderare la UE.
Fostul ministru socialist francez a apreciat că disputa dintre Madrid şi Barcelona este o „afacere dureroasă” care trebuie „rezolvată de spanioli”.
„Nu la Bruxelles, nu la Paris, nici în altă parte nu va fi rezolvată această problemă”, a subliniat el, pledând pentru dialog şi conciliere după „imaginile” violenţelor de la sfârşitul săptămânii trecute „care şochează în mod legitim”.
Soluţia „nu poate fi confruntarea” şi „numai prin dialog vom ieşi fără învingători şi învinşi, numai prin dialog”, a ţinut să adauge comisarul european.
Impasul este total între guvernul spaniol al conservatorului Mariano Rajoy şi autorităţile catalane separatiste aflate la originea referendumului organizat duminică pe care susţin că l-au câştigat.
În timp ce Spania se confruntă cu cea mai gravă criză de la revenirea la democraţie, Curtea Constituţională spaniolă a încercat joi încă o dată să împiedice planurile liderilor separatişti ai Cataloniei, suspendând o şedinţă a parlamentului regional programată luni, în cursul căreia ei intenţionează să declare independenţa.
Posturile „TV-Găgăuzia” și „ATV”, sancționate de CA cu 100 000 de lei pentru răspândirea dezinformării, separatismului și discursului de ură: CSI, „cea mai mare piață” sau „republica găgăuză”
Ieftinire și nu prea. Cât vor plăti cetățenii R. Moldova pentru gazele naturale, după ce ANRE va aproba noile tarife propuse de „Moldovagaz”
DRRM // A II-a ediție a Festivalului Tradițiilor Românești, în perioada 17 - 19 mai, la Chișinău: Expoziții, ateliere de meșteșug, dansuri populare, muzică tradițională și concerte ale unor trupe consacrate, cu intrare liberă la Grădina Botanică