21:30:44 26.04.2024
Stiri

Andrian Candu spune că sistemul TICHETELOR de masă va fi aplicat și în cazul BUGETARILOR

Politică 15.09.2017 14:20 Vizualizări1621 Autor: Ziarul National
Andrian Candu spune că sistemul TICHETELOR de masă va fi aplicat și în cazul BUGETARILOR


Sistemul tichetelor de masă nu va fi aplicată doar pentru angajații din sectorul privat, dar și în cazul bugetarilor mai vulnerabili. O declarație în acest sens a fost făcută de promotorul acestei inițiative, președintele Legislativului, Andrian Candu, în cadrul unei întâlniri cu participanții celor două ateliere organizate la Parlament – Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurării egalității și oficiul Avocatului Poporului pentru drepturile copilului.

În cadrul acestei întâlniri, copiii și profesorii au adresat mai multe întrebări spicherului, inclusiv privind sistemul de învățământ din țară și salarizarea personalului din acest sector.

„Voi ați fost cei care ați rămas cei mai toleranți. Când profesorul face o grevă, atunci se simte și se scutură țara. Discuțiile numeroase în Guvern și Parlament ce țin de salarizarea bugetarilor și cadrelor didactice sunt mai intense.

Pe parcurs salariile s-au majorat. Majorarea aplicată de la 1 septembrie nu e unica. Vom implementa un nou sistem – cel al tichetelor de masă. Chiar dacă ele au fost introduse pentru sectorul privat, am vorbit cu premierul și ministrul Finanțelor pentru a vedea posibilitățile de a le introduce și la primii bugetari mai vulnerabili”, a subliniat Andrian Candu.

De menționat că președintele republicii, Igor Dodon a refuzat să promulge mai multe legi adoptate de Parlament, inclusiv Legea privind tichetele de masă.

La rândul său, liderul PD, Vlad Plahotniuc, a declarat săptămâna aceasta că urmează să fie organizată o ședință specială a Parlamentului, în cadrul căreia majoritatea parlamentară va revota aceste legi respinse de Dodon, pentru ca să intre în vigoare.

„Așa cum știți, președintele R. Moldova a refuzat, într-un mod total nejustificat, să promulge și a întors în Legislativ mai multe legi importante. Este vorba despre Legea cu privire la combaterea terorismului, cea privind reforma Academiei de Științe a Moldovei, Legea cu privire la energetică - care prevede mai multă independență. De asemenea, președintele a respins și Legea tichetelor de masă, o inițiativă care vine să acorde beneficii concrete cetățenilor. Argumentele prin care aceste legi au fost respinse sunt lipsite de substanță, iar consecințele respingerii legilor pot fi doar negative”, a spus atunci Vlad Plahotniuc.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md