Mihai Ghimpu zice a aflat „din presă” că Dârda PĂRĂSEȘTE fracțiunea: „Era clar lucrul acesta”. Se așteaptă la noi plecări
Președintele Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, spune că a aflat „din presă” că deputatul Iurie Dârda părăsește fracțiunea parlamentară și se așteaptă ca și alți deputați liberali să plece.
„Nu știam că Iurie Dârda urmează să părăsească fracțiunea. Am citit și eu ce a scris. Dar era clar lucrul acesta. Acum e ca în anii 1946 - 1949: inventezi o poveste și te legi de om”, a menționat Ghimpu, ieri-seară, la emisiunea „În Profunzime” de la ProTV Chișinău.
Citește și: Încă un DEPUTAT liberal a părăsit fracțiunea PL. Cum își motivează DECIZIA
Potrivit liderului PL, Dârda se află de mai mult timp în România și nu a mai răspuns la telefon. „Da, e în România. La ședințe nu a mai fost, nu răspunde la telefon. S-au pus presiuni pe el. Eu nu am vorbit cu el, dar acolo e vorba de milioane, oameni angajați, contracte. Poate i s-a pus barda la gât”, a precizat Ghimpu.
Citește și: Cine sunt deputații care ar putea să-l PĂRĂSEASCĂ pe Ghimpu: „Pe unul îl curta Șalaru, i-a propus și bani”
Liberalul spune că se așteaptă la noi retrageri din PL, iar acest lucru va depinde foarte mult de atitudinea pe care o vor avea oamenii săi. „Pot să mai fie retrageri din fracțiune, dar asta nu înseamnă că voi înceta lupta. Se pun presiuni mari. Controale, fisc, CNA etc.”, a acuzat Ghimpu.
Amintim că fracțiunea parlamentară a PL a rămas cu 10 deputați. După retragerile de acum câteva luni ale deputaților Artur Gutium și Vladimir Cernat, zilele acestea a ales să plece din fracțiune și deputatul milionar Iurie Dârda.
Casă cu două etaje, construită pe un bloc de locuit din Chișinău: Autoritățile capitalei oferă detalii despre dezmăț
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională