Dorin Chirtoacă despre noul său DOSAR: Știind că cel cu parcările e GOL, au venit cu altul și mai ilegal
Primarul suspendat al capitalei, Dorin Chirtoacă, respinge acuzațiile procurorilor anticorupție care au mai deschis un dosar penal pe numele său pentru faptul că, în loc să le repartizeze câtorva zeci de persoane apartamente, ar fi decis încheierea unor tranzacții de împăcare, plătindu-le bani în schimb. Așa, spun procurorii, primarul ar fi prejudiciat bugetul municipal cu peste 66 de milioane de lei.
„După cum am presupus încă din luna iunie, știind că dosarul cu parcările e gol, plin de insinuări și un șir întreg de ilegalități acumulate: înlăturarea avocaților, suspendarea din funcție, hotărâri de judecată copy - paste, judecarea procedurii împreună cu fondul, declinări de comptențe etc., s-a decis acoperirea abuzurilor și ilegalităților din acel dosar cu un alt dosar, și mai ilegal decât primul”, a comentat Dorin Chirtoacă pe Facebook.
Chirtoacă afirmă că decizia de a-i asigura pe polițiști, judecători, procurori și alții cu spații locative a fost luată de Parlament, iar acești oameni veneau la Prămărie cu decizii de judecată și reușeau chiar să blocheze conturile administrației publice locale.
„Singura soluție care s-a găsit au fost aceste tranzacții de împăcare pentru ca să fie oprite procesele în judecată, să nu se mai pună sechestre pe conturile Primăriei, să nu se mai ocupe abuziv spații etc. (...) Dacă nu rezolvi problema - dosare administrative, art 318 CCRM (și azi au venit două scrisori în poșta) sau chiar dosar penal pe neglijență în serviciu, iar dacă găsești o cale pentru rezolvare a problemei - dosar penal pe abuz în serviciu, art. 328 CP. Cum atunci trebuia de procedat?Dacă și trebuie deschis cuiva dosar penal, atunci în primul rând Parlamentului și Guvernului pentru că au votat o lege populistă, fără acoperire financiară, dând speranțe deșarte oamenilor respectivi și punând în situație de blocaj autoritățile locale”, argumentează Chirtoacă.
„De la acuzații nefondate și ridicole cu luări de pisici în brațe în dosarul precedent, trecem la dosare noi, cu acuzații deja absurde și aberante. Se mizează probabil și pe faptul că marea majoritate nu va intra în esența lucrurilor și își va face impresia doar pe baza afirmațiilor: „trafic de influență”, „luare de mită”, „prejudicii de 66 de milioane de lei”. Data viitoare ce va mai fi?”, întreabă la final primarul suspendat al capitalei.
Vedeți mai jos întreaga postare de pe Facebook a lui Dorin Chirtoacă la acest subiect:
Casă cu două etaje, construită pe un bloc de locuit din Chișinău: Autoritățile capitalei oferă detalii despre dezmăț
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională