21:30:48 10.05.2024
Stiri

DETALII despre motivele care au stat la baza REȚINERII șefului INP: Echipamente pentru deținuți la prețuri de zece ori mai mari, cumpărate de la prieteni

Anticorupție 04.09.2017 17:00 Vizualizări3839 Autor: Ziarul National
DETALII despre motivele care au stat la baza REȚINERII șefului INP: Echipamente pentru deținuți la prețuri de zece ori mai mari, cumpărate de la prieteni
Poză simbol


Trei persoane, inclusiv șeful Inspectoratului Naţional de Probaţiune (INP) şi reprezentanţii a doi agenţi economici, au fost reţinuţi astăzi de procurori şi ofiţerii CNA într-un dosar de abuz de serviciu. Cei trei sunt bănuiţi că ar fi participat, concertat, la trucarea unor licitaţii publice, în urma cărora au fost achiziţionate echipamente electronice de monitorizare a persoanelor aflate sub supraveghere judiciară.

Potrivit procurorilor, firma de la care INP a procurat acele echipamente era condusă de un prieten de-al șefului INP, iar acestea au fost cumpărate cu prețuri exagerate, de peste zece ori mai mari decât prețurile de pe piață, mai fiind și ineficiente. Prejudiciul în acest caz depășește suma de trei milioane de lei.

Mai exact, în anul 2015, INP a organizat o licitaţie, în urma căreia a fost încheiat un contract cu o firmă pentru chiziţionarea a 20 de echipamente electronice de monitorizare, inclusiv cu licenţe de utilizare pentru 12 luni, la preţ de 23 352 de lei unitatea. Peste aproximativ jumătate de an, instituţia a cumpărat suplimentar, de la aceeaşi companie, servicii de mentenanţăpentru echipamentul procurat în valoare de 38 500 de lei, pentru monitorizarea a șapte persoane, subiecți de probaţiune, pe un termen de 30 de zile.

În pofida faptului că, după procurarea echipamentelor electronice de monitorizare, s-a stabilit ineficienţa acestora, brăţările fiind utilizate doar pentru 7 persoane, INP a organizat, în 2016, o nouă licitaţie publică pentru cumpărarea a 115 echipamente de monitorizare electronică. Astfel, INP a semnat un nou contract în sumă totală de 3 146 850 de lei.

Oamenii legii susțin că licitaţiile publice respective au fost mimate, fiind favorizat un agent economic. Din informaţiile operative se cunoaşte că şeful interimar al INP şi directorul companiei câştigătoare sunt în relaţii de prietenie de mult timp, iar pentru a conferi licitaţiilor o alură legală au organizat participarea fictivă a unei alte companii din anturajul agentului economic câştigător, care, în final, a fost respinsă de comisie.

Totodată, în cadrul urmăririi penale s-a stabilit că preţul de piaţă a celor 135 de echipamente de monitorizare, cumpărate în urma celor două licitaţii, este de doar 264 330 lei şi nu de 3 613 890 lei cât a plătit INP.

Reprezentantul companiei „HK Moral Win International Electronics Limited”, care a livrat brăţările, le-a spus anchetatorilor că preţul unui echipament electronic de monitorizare a subiecţilor de probaţiune - brăţară de identitate cu senzor pentru monitorizare EEM, este de 85 de dolari, cu licenţă de utilizare pentru 12 luni a softului de 5 dolari per unitate.

Astfel, cele trei persoane reținute ar fi prejudiciat INP cu peste 3 000 000 de lei, iar acum riscă până la șase ani de închisoare, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
10.05.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Contopirea „Zilei Vi...

09.05.2024 08:45 Ziarul National Nicolae Enciu // 9 mai - simbol al un...

07.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Cine trage dintre no...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md