EXTRATEREȘTRII pot fi mai aproape de noi decât credem. Descoperirea SURPRINZĂTOARE făcută de experți
Noi dovezi au scos la iveală că cea mai apropiată stea asemănătoare soarelui nostru are patru planete de dimensiunea Terrei, iar două dintre acestea pot fi habitabile.
Tau Ceti este o pitică galbenă care se găseşte la doar 12 ani lumină de Terra, iar proximitatea şi luminozitatea sa dau speranţe în ceea ce priveşte descoperirea vieţii extraterestre, relatează Science Alert.
Noi progrese în tehnologie i-au permis echipei de cercetare condusă de Fabo Feng de la Universitatea Hertfordshire să observe cu detaliu mai mare cele patru lumi care orbitează steaua Tau Ceti. Feng precizează că „ne apropiem din ce în ce mai mult de a determina toţi parametrii necesari pentru a observa planetele similare Pământului”.
Două dintre aceste planete sunt super-Pământuri (planete cu masa mai mare decât a Terrei), care se află la marginile zonei habitabile a stelei, zona unde poate exista apă lichidă, deci, probabil şi viaţă.
Celelalte două, mai mici, se găsesc dincolo de această zonă, mai aproape de stea. Deşi nu pot avea apă lichidă, sunt printre cele mai mici planete, apropiate de dimensiunile Pământului, având doar 1,7 din masa Terrei.
Totuşi, cercetătorii susţin că nu trebuie să ne facem prea mari speranţe, întrucât sistemul solar este înconjurat de un inel de detritus cosmic de dimensiuni imense, astfel planetele se pot afla sub un bombardament intens cu asteroizi.
Casă cu două etaje, construită pe un bloc de locuit din Chișinău: Autoritățile capitalei oferă detalii despre dezmăț
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională