FOTO // Pirkka Tapiola l-a vizitat la GBC pe Vlad Plahotniuc: „Sunt convins că va păstra amintiri plăcute despre timpul petrecut”
Șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Pirkka Tapiola, a avut astăzi o întrevedere de rămas-bun cu liderul Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc. Despre această întâlnire a anunțat chiar democratul pe pagina sa de Facebook.
„Azi am avut o întâlnire de rămas-bun cu domnul Pirkka Tapiola, care își încheie mandatul în fruntea Delegației Uniunii Europene la Chișinău. I-am mulțumit domnului ambasador pentru ajutorul oferit Republicii Moldova pe calea europeană și pentru susținerea cauzei europene în țara noastră. Misiunea domniei sale aici a fost marcată de semnarea Acordului de Asociere Moldova – UE, primul nostru pas spre integrarea europeană. Domnul ambasador Tapiola este un prieten al Moldovei și sunt convins că va păstra amintiri plăcute despre timpul petrecut la Chișinău”, a scris Vlad Plahotniuc.
Menționăm că Pirkka Tapiola a fost numit în funcţie în aprilie 2013 şi l-a succedat pe Dirk Schuebel. Potrivit unei hotărâri semnate de şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini, Pirkka Tapiola a fost delegat în Thailanda. În locul lui, la şefia Delegaţiei Uniunii Europene din Republica Moldova va veni actualul ambasador al Slovaciei în Grecia, Peter Michalko.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania