ATENȚIONARE de la FISC: Nu reacționați la aceste mesaje - e o ESCROCHERIE!
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) atenționează toți cetățenii care recepționează mesaje la telefon cu privire la pretinse datorii pentru o anumită perioadă fiscală, chipurile din numele fiscului.
„Aceste mesaje nu sunt distribuite de SFS”, susține fiscul.
Atenționarea autorității fiscale autohtone vine după ce a primit astăzi mai multe apeluri telefonice de la cetățeni care întreabă despre necesitatea achitării sumelor solicitate, dar și despre veridicitatea acestor mesaje.
„Serviciul Fiscal de Stat a sesizat organele competente, iar pentru a nu cădea în plasa unei escrocherii: NU TRANSFERAȚI BANI pe niciun cont solicitat! În cazul în care veți apela la numărul de telefon indicat în mesaj – riscați ca apelul DVS să fie taxat nemotivat”, atenționează SFS.
Pentru a afla dacă sunteți datori de stat, este suficient să vă adresați la orice oficiu al SFS cu buletinul de identitate.
Tehnică militară pe drumurile din R. Moldova și aeronave militare ale SUA în spațiul nostru aerian: Precizările Ministerului Apărării
Regiunea separatistă Transnistria ar urma să fie REINTEGRATĂ înainte de aderarea R. Moldova la UE. Maia Sandu, la Oslo: „Rusia investește mult în dezinformare, nicio altă ţară nu poate să facă față resurselor pe care le investeşte Putin”
Norvegia acordă R. Moldova un ajutor NERAMBURSABIL de 30 de milioane de euro pentru a consolida securitatea energetică a statului nostru