UTIL // Ce trebuie să facă cetățenii, angajatorii și autoritățile pe timp de CANICULĂ
Prognozele Serviciului Hidrometeorologic de Stat pentru următoarele zile nu sunt tocmai îmbucurătroare, or, se anunţă temperaturi maxime de până la 38 de grade Celsius, fenomen ce poate afecta sănătatea populaţiei, îndeosebi a persoanelor care suferă de boli cardiovasculare cronice.
În scopul profilaxiei acutizării maladiilor cronice şi a insolaţiei, pentru a evita şi a minimiza efectul negativ al caniculei, Centrul de Sănătate Publică municipiul Chişinău recomandă următoarele măsuri:
Pentru populaţie
– limitarea duratei plimbărilor şi a băilor solare, evitarea deplasărilor, a expunerii la soare, a efortului fizic intens între orele 10.00 – 18.00;
– purtarea hainelor din fibre naturale, de culori deschise, cu mânecă lungă şi acoperirea capului cu chipiuri, pălării;
– temperatura apei duşului – moderată;
– supravegherea în continuu a copiilor, evitarea închiderii acestora în automobile;
– consumul în mediu a 2 – 3 litri de apă plată nu prea rece, a ceaiurilor călduţe, a fructelor şi a legumelor proaspete (mai ales a crudităţilor);
– evitarea băuturilor alcoolice, inclusiv a berii şi a celor ce conţin cofeină;
– limitarea utilizării aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale;
– acoperirea pe interior a geamurilor expuse la soare, menţinerea tuturor geamurilor închise pe parcursul zilei, aerisirea încăperilor dimineaţa devreme sau seara târziu, utilizarea curenţilor de aer, reglarea aerului condiţionat la 5 grade sub temperatura ambientală.
Pentru angajatori
– în cazul temperaturilor caniculare, asigurarea angajaţilor cu apă potabilă în volum de 1,0 – 2,5 l şi o pauză de 2 – 6 ore în perioada zilei de maximă temperatură;
– în cazul în care temperatura în mediul ocupaţional nu poate fi redusă până cea optimă (260C – 280C), activitatea este interzisă, cu excepţia serviciilor de urgenţă.
Pentru administraţia publică locală
– organizarea în locuri publice aglomerate a punctelor de distribuire gratuită a apei potabile şi de acordare a primului ajutor;
– interzicerea temporară a organizării oricăror activităţi sub cerul liber între orele 1000 – 1800;
– informarea populaţiei despre pericolul insolaţiei pentru sănătate şi măsurile de precauţie în perioada caniculei.
Anatol Burlacioc, medic igienist la Centrul de Sănătate Publică al mun. Chișinău
DRRM // A II-a ediție a Festivalului Tradițiilor Românești, în perioada 17 - 19 mai, la Chișinău: Expoziții, ateliere de meșteșug, dansuri populare, muzică tradițională și concerte ale unor trupe consacrate, cu intrare liberă la Grădina Botanică
Operațiune comună între organele de drept din R. Moldova și România, în dosarul S.A. „Mioara” de la Bălți, de pe urma căruia statul a fost păgubit cu 80 de MILIOANE de lei
NOU // Cetățenii se vor putea adresa la oricare notar din R. Moldova pentru proceduri legate de moștenire