17:25:40 26.04.2024
Stiri

Jurnalist din R. Moldova: „Justiție independentă, cu părere de rău, nu avem”

Anticorupție 08.06.2017 14:00 Vizualizări2352 Autor: Ziarul National
Jurnalist din R. Moldova: „Justiție independentă, cu părere de rău, nu avem” Captură video de la TVR Moldova


Dosarele pornite în ultima vreme de organele de drept din R. Moldova nu ar face dovada unei lupte veritabile cu corupția.

De această părere este jurnalistul Anatol Golea care a declarat, ieri-seară, în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la TVR Moldova, că are multe semne de întrebare vizavi de materialele din dosare care sunt făcute publice.

„Uneori, jurnaliștilor ni se spune că nu avem acces la probe, pentru a nu influența ancheta. Alteori, se publică pe internet tot ce vrei - poze de la rețineri, extrase din dosare, ce se face în penitenciare... Sunt niște lucruri strigătoare la cer care denotă, încă o dată, faptul că reforma justiției nu prea merge, este mai mult declarată. Justiție independentă, cu părere de rău, nu avem”, a declarat Anatol Golea.

Golea s-a referit la ultimul caz de răsunet - arestarea primarului de Chișinău, Dorin Chirtoacă, care, în opinia sa, ar fi o lovitură dură aplicată Partidului Liberal.

„De ce a fost ales acum momentul? Au plătit liberalii pentru faptul că nu au susținut schimbarea sistemului electoral sau alte lucruri? Și da, și nu. (...) Este vizibilă această urmare a unor decizii politice. Sunt prea multe coincidențe”, a mai spus jurnalistul, adăugând faptul că Mihai Ghimpu nu a fost niciodată un pertener comod de dialog în nicio coaliție.

Atât Golea, cât și deputatul liberal, Lilian Carp, prezent în aceeași emisiune, au remarcat faptul că, în ziua în care liderul democrat Vlad Plahotniuc a anunțat promovarea sistemului uninominal, pe 3 martie curent, și socialiștii au trâmbițat despre intenția de a organiza un referendum pentru demiterea lui Dorin Chirtoacă și s-au arătat siguri că, până la sfârșitul acestui an, edilul va pleca din funcție.

Deputatul Lilian Carp a spus că Dorin Chirtoacă a fost „locomotiva” PL, iar imaginea acestuia a fost exploatată la maximum. Drept urmare, toți „au bătut” anume în Dorin Chirtoacă și motivat, și nemotivat, iar imaginea acestuia a avut de suferit mai ales după ce PL a făcut, în 2016, o coaliție cu democrații.

Tot Carp a spus că Dorin Chirtoacă a ajuns în situația în care se află acum din cauză că „au fost destui care s-au folosit de funcții și de bunătatea lui” și au făcut abuzuri.

„Același Gamrețchi (șeful Direcției municipale de Transport - n.r., care ar fi dat vina pe Dorin Chirtoacă în dosarul parcărilor cu plată din capitală). A intrat pe ușa din spate în Primărie și această persoană a lovit cel mai dur în Dorin Chirtoacă. Dacă în această funcție ar fi fost o persoană mai competentă, mai corectă și nu un hoț, Chirtoacă nu avea astăzi aceste probleme”, a spus Lilian Carp.

Deputatul mai spune că viceprimarul Nistor Grozavu a fost eliberat din arest și s-a întors la Primăria capitalei pentru a menține „statu-quo-ul de primărie a nimănui” până la alegerile viitoare, instituție vânată de democrați pentru resursele administrative de care dispune.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md