22:13:58 26.04.2024
Stiri

VIDEO // Membrii „Partidului Nostru” revin în stradă să dea „ultimul sunet pentru Plahotniuc”. Acțiunea de PROTEST va avea loc mâine: „Oamenii au obosit deja”

Politică 01.06.2017 13:27 Vizualizări1711 Autor: Ziarul National


Membrii „Partidului Nostru”, care la mijlocul lunii mai au organizat două proteste la Comrat și Bălți (au protestat împotriva introducerii sistemului mixt), vor ieși din nou în stradă. Liderul partidului, Renato Usatîi, a anunțat că mâine, începând cu ora 10.30, simpatizanții formațiunii se vor aduna în fața Academiei de Științe, iar ulterior vor merge în marș la una dintre adresele la care va fi liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc.

Usatîi a anunțat pe pagina sa de facebook că în cadrul acestei acțiuni de protest va fi dat „ultimul clopoțel” pentru Vlad Plahotniuc.

Primarul de Bălți spune că nu mai poate tolera „escapadele” lui Vlad Plahotniuc, referindu-se la expulzarea celor cinci diplomați ruși. Usatîi crede că această acțiune va crea „o prăpastie” în relațiile dintre cele două țări, iar de suferit vor avea doar oamenii simpli.

„Participanții la acțiune vor trebui să aibă la ei clopoței, de diferite dimensiuni, cu care îl vor anunța simbolic pe coordonatorul coaliției de guvernare despre „ultimul sunet”. Este interzisă venirea la protest cu clopote bisericești, în rest, acestea pot fi de orice fel. Noi ieșim la acțiunea de protest împotriva provocatorului Plahotniuc. Pentru că el pune sub amenințare bunele relații dintre Moldova și Rusia. Acest om trebuie scos din politică de mâini, de picioare, de urechi”, a declarat Usatîi.

De asemenea, liderul „Partidului Nostru” a precizat că protestatarii îi vor cere președintelui Igor Dodon să treacă de partea poporului și să nu mai facă jocurile lui Vlad Plahotniuc.

Acesta a mai spus că acțiunea de mâine va fi una „de încălzire” înainte de protestul din 11 iunie curent, care este organizat de societatea civilă și la care se vor alătura și reprezentanții formațiunilor politice de opoziție.

Usatîi a mai adăugat că anul acesta am putea avea alegeri anticipate în baza sistemului mixt. „Am informații potrivit cărora Plahotniuc intenționează nu doar să aprobe până la finele verii sistemul electoral mixt, dar și să anunțe alegeri parlamentare anticipate în baza noii legi. Cine le va anunța: Dodon sau Plahotniuc – nu contează. Este important că aceasta se face pentru a menține puterea, pentru ca regimul lui Plahotniuc să existe în Moldova încă pentru mulți ani înainte”, a mai spus primarul de Bălți.

Vlad Plahotniuc și Igor Dodon, care au fost vizați de Usatîi, nu au venit cu o reacție.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md