Șase persoane aspiră la funcția de procuror general. Cine sunt acestea
Șase procurori și-au depus astăzi dosarele la concursul pentru a ocupa funcția de procuror general, în ultima zi când se mai putea face acest lucru.
Este vorba despre actualul procuror general interimar Eduard Harunjen, adjuncţii acestuia Iurie Garaba şi Igor Serbinov, procurorul municipiului Chişinău, Igor Popa, şeful Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, şi Ruslan Caşu de la Procuratura sectorului Ciocana.
Potrivit noii Legi cu privire la Procuratură, în cazul în care Constituția nu va fi modificată până la finalizarea concursului, astfel încât procurorul general să fie numit de șeful statului, acesta „este numit în funcţie de către Parlament, la propunerea preşedintelui Parlamentului, pentru un mandat de 5 ani”.
Menționăm că fostul procuror general a fost eliberat din funcție, în baza propriei cereri, în primăvara acestui an. Interimatul funcției este asigurat de Eduard Harunjen.
Câștiguri de sute de mii de euro pentru a duce ilegal, via R. Moldova, zeci de turci în state din Europa: Patru bărbați și două femei de la sudul R. Moldova, cercetați penal
Copiii din ansamblul „Hecenii” vor dansa pe 9 mai, de Ziua Europei, pe scena din Piața Marii Adunări Naționale: Invitația lansată de premierul Dorin Recean
Tarifele la gazele naturale ar putea fi reduse: ANRE urmează să examineze solicitarea ,,Moldovagaz" privind micşorarea tarifelor