DEMISII în justiție. Patru magistrați părăsesc sistemul
Patru judecători din R. Moldova și-au dat demisia, iar președintele Nicolae Timofti a semnat ieri decretul cu privire la eliberarea lor din funcție.
Este vorba despre Alexandru Șpac, judecător la Curtea de Apel Chișinău, care a decis să se concedieze în legătură cu atingerea plafonului de vârstă, dar și de magistrații Ion Tutunaru, de la Judecătoria Florești, Oleg Tănase, de la Judecătoria Centru, municipiul Chișinău, și Galina Polivenco, judecător la Curtea de Apel Bălți.
Ultimii trei au părăsit sistemul în baza cererii de demisie.
Totodată, președintele Timofti a semnat mai multe decrete cu privire la numire și reconfirmarea în funcție a 11 magistrați din cadrul instanțelor naționale.
Este vorba despre Alexandru Gheorghieș, președinte al Curții de Apel Bălți, Vadim Belous, vicepreședinte al Judecătoriei Soroca, Oleg Ciumaș, judecător la Judecătoria Fălești, Mariana Stratan, judecătoare la Judecătoria Ungheni, Valeri Hudoba, judecător la Judecătoria Comrat, Ramona Moșneguțu, judecător la Judecătoria Șoldănești, Igor Negreanu, judecător la Judecătoria Șoldănești, Cristina Craveț, judecătoare la Judecătoria Sângerei, Sergiu Bucicov, judecător la Judecătoria Vulcănești, Mariana Sajin, judecătoare la Judecătoria Râșcani, și Evgheni Bancov, judecător la Judecătoria Cahul.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania