Unde-s MICROBUZELE școlare oferite de România? Un europarlamentar a trimis SCRISOARE autorităților de la Chișinău
Europarlamentarul român Siegfried Mureşan a expediat o scrisoare premierului Chiril Gaburici prin care îi solicită „să clarifice” de ce la școlile cu predare în limba română din regiunea transnistreană nu au ajuns trei microbuze școlare din cele 100 donate de România în toamna anului trecut.
„După cum știți, în 2014 România a donat 100 de microbuze școlare Guvernului Republicii Moldova. Mi-a fost adus în atenție faptul că 3 microbuze care urmau să ajungă în folosința școlilor cu predare în limba română din stânga Nistrului, nu au fost livrate până în acest moment. Prin urmare, vă solicit respectuos, clarificarea acestei situații, astfel încât să putem soluționa, inclusiv cu sprijinul meu personal, în cel mai scurt timp posibil această situație”, se arată în scrisoare.
Potrivit lui Mureșan, situația tinerilor care studiază în instituțiile de învățământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană este în continuare dificilă.
„Dat fiind că numărul instituțiilor și distribuția geografică a acestora sunt limitate, foarte mulți elevi sunt nevoiți să parcurgă distanțe considerabile pentru a participa la cursuri. De aceea, livrarea și punerea în funcțiune a acestor microbuze este deosebit de importantă”, crede eurodeputatul.
Siegfried Mureşan amintește faptul că în ultima Rezoluție a Parlamentului European privind situația din regiunea transnistreană, adoptată în februarie 2014, legislativul european a atras atenția asupra problemelor cotidiene legate de transport pe care le întâmpină elevii din regiune.
PLAN // Autoritățile își propun să reducă mortalitatea prin cancer cu 7% în următorii doi ani: Acțiuni pentru depistarea precoce a bolii și acces la servicii calitative de diagnostic, tratament și îngrijire
AVERTISMENT // „Intensificare a dezinformărilor”: Pretinșii migranți trimiși de Polonia sau așa-zise înrolări în Legiunea Franceză, printre ultimele falsuri lansate de pe conturi fake „apropiate grupului criminal Șor”
DECIS // Casa de cultură din satul Heciul Nou va fi reparată: Sală modernă de repetiții pentru copiii care ne-au făcut mândri pe scena concursului „Românii au talent”