[Am putea cita, desigur, şi câteva nume autohtone în context, dar trebuie să recunosc că Republica Moldova nu este nici pe departe campioană la acest capitol. Adevărata competiţie de lichelism “artistic’ se desfăşoară în ţara fratelui mai mare. Miza e cu adevărat imensă: cadouri de milioane de dolari din partea Kremlinului. În fruntea clasamentului de lingăi a ajuns recent binecunoscutul Ghenadi Hazanov, care i-a dăruit preşedintelui Federaţiei Ruse o copie a Coroanei Imperiale Ruse. Partea interesantă este că Putin a primit acest cadou de ziua de naştere a lui… Hazanov!]
Ce să mai zicem de jurnalişti, analişti politici şi diverşi PR-işti, parcă meniţi să facă parai din lustruirea celor mai dubioase imagini? Şi dacă politicienii, oamenii de afaceri sau artiştii mai riscă ceva în goana lor după bani (respectiv: libertatea, averile, posteritatea), atunci „imagemakerii” par să nu pună nimic la bătaie. Cum i-ar putea afecta, peste ani, reproşurile noastre pe jurnaliştii care s-au făcut, o vreme, luntre şi punte pentru Voronin, pentru a trece mai apoi în alte tabere, la fel de primitoare? Sau pe cei care lucrează acum pentru PDM şi Plahotniuc?

Şi care vor fugi şi de pe acest „Titanic” în momentul în care vor simţi că se scufundă. Ş-apoi, ce anume să le reproşezi? Traseismul? Dar nu sunt oameni politici, ca să fie învinuiţi de „traseism”. Lipsa de conştiinţă? Dar nu sunt „direct responsabili” de soarta ţării, nu iau decizii, îşi fac, simplu de tot, „meseria”: scriu, publică, filmează, monologhează, dialoghează, intervievează. Şi nu-i aşa că-i bine să faci parte din această armată de cvasianonimi care, fără prea multe remuşcări şi fără a-şi împovăra mintea cu întrebări de prisos, e în stare să distrugă un om sau o ţară printr-un singur reportaj?

Totuşi, în cazul unor jurnalişti, unele lucruri nu pot fi nici înţelese şi nici tolerate. E vorba de oameni care şi-au făcut mereu onest meseria, dar care au nimerit, prin forţa împrejurărilor, în capcana unor structuri media dubioase. Din clipa în care pricep unde au ajuns (şi nu au cum să nu priceapă!), aceştia ar trebui să-şi ia inima în dinţi şi să plece. Unele contracte de muncă sunt însă atât de constrângătoare, încât par a fi semnate de jurnalişti direct cu Mefisto şi nu cu directorii unor posturi TV oarecare. Cum ar fi contractul lui Cristian Tabără, unul din jurnaliştii mei preferaţi, cu Publika TV.

Eu, de pildă, nu-l mai pot urmări pe dl Tabără la televiziunea lui Plahotniuc, indiferent de ce spune, cum o spune şi cât de inocent o spune. Dumneavoastră mai puteţi?
 
Sursa: Adrian Ciubotaru