Gheorghe Brega a refuzat însă să ofere mai multe informaţii. Declaraţia a fost făcută după ce, azi dimineaţă, la Guvern, a avut loc o nouă şedinţă închisă, cu participarea miniştrilor de Interne şi Apărării, şefului SIS şi secretarului general al Ministerului de Externe.

Demnitarii au dat asigurări că întreprind toate acţiunile permise de legislaţie pentru ca moldovenii să fie aduşi acasă. De menţionat că pe site-ul Ministerului de Externe de la Chişinău este plasat un comunicat de pe 26 noiembrie, în care se confirmă decesul unui moldovean, membru al echipajului elicopterului capturat în Afganistan.

 Amintim că, pe 24 noiembrie, un elicopter care aparţine unei companii private din Moldova a fost forţat să aterizeze într-o zonă controlată de talibanii din Afganistan. La bord se aflau 21 de persoane: trei moldoveni, membri ai echipajului, şi 18 soldaţi afgani. Potrivit oficialilor, patru oameni au murit, iar ceilalţi au fost luaţi ostatici de către insurgenţi. Despre soarta prizonierilor nu se ştie deocamdată nimic.