„Suntem americani. Ne apărăm valorile, cele ale unei societăţi libere şi deschise. Suntem puternici. Suntem rezistenţi şi nu ne vom lăsa terorizaţi”, a declarat Obama în alocuţiunea sa săptămânală difuzată de la Casa Albă.

„Este posibil ca cei doi atacatori să fi fost radicalizaţi. Dacă se va ajunge la această concluzie, aceasta va ilustra ameninţarea asupra căreia noi ne concentrăm de ani de zile: pericolul oamenilor care cedează la ideologiile extremiste violente”, a subliniat Obama.

„Noi ştim că organizaţia Statul Islamic şi alte grupări încurajează oameni, în toată lumea şi în ţara noastră, să comită acte teribile”, a adăugat preşedintele american.

Potrivit anchetatorilor FBI, atacul de miercuri din California, comis de un cuplu şi soldat cu 14 morţi, a fost minuţios pregătit. Directorul poliţiei federale americane, James Comey, a declarat că, deocamdată, nu sunt indicii că ucigaşii ar fi făcut parte dintr-o organizaţie sau o celulă.