Preşedintele chinez a anunţat că va anula anumite datorii ale Africii şi va susţine dezvoltarea agriculturii printr-un plan stabilit pe o durată de trei ani care va permite extinderea influenţei Chinei pe continentul african.

Xi Jinping a precizat că statul chinez nu va interveni în domeniul afacerilor interne ale ţărilor africane.

„Pentru a asigura implementarea cu succes a celor zece planuri de cooperare, China a decis să acorde o sumă totală de 60 miliarde de dolari pentru finanţarea acestora", a declarat Xi Jinping la summitul din cadrul Forumului de cooperare dintre China şi Africa, care se desfăşoară vineri şi sâmbătă în Africa de Sud.

„Aceste planuri au scopul de a aborda trei probleme care împiedică dezvoltarea Africii, anume infrastructura neadecvată, lipsa de personal instruit şi fondurile insuficiente", a subliniat preşedintele chinez.

China este cel mai mare partener de comerţ al Africii. La finalul anului 2014, investiţiile Chinei în Africa ajunseseră la 32,4 miliarde de dolari.