Născut în 19 mai 1963, în satul Pruteni, raionul Făleşti. Absolvent în 1989 al Facultății de Jurnalism a USM. Carieră profesională: redactor prima pagină la ziarul municipal “Curierul de seară” şi la cotidianul “Momentul”. 1999-2000 – redactor-prezentator de ştiri la “Radio-Nova”, apoi colaborator la ziarul “Gazeta Liberă”; În intervalul 2006-2007 – lector superior la Facultatea de Jurnalism, USM. Actualmente redactor şi secretar de redacţie la revista “Săptămîna”, responsabil de paginile “Actualitate”, “Societate”, “Divertisment” şi reporter la „Evenimentul Zilei” Moldova.
Luni
Stranii lucruri se-întîmplă pe globul Moldovei, vorba poetului, mărarul creşte la balcon iar idioţii niciodată nu-şi iau foaie de boală. De la o luni, am aflat că procurorul-șef al municipiului Chișinău Ivan Diacov și-a înaintat cererea de demisie. Cam ciudată deturnare de mişcare. Nu a mers la secţia cadre, ci la un tet- a-tet cu ziariştii, în semn de profundă vizibilitate. Diacov, care deloc întîmplător este frate cu fruntaşul democrat Dumitru Diacov, cel de onoare, a spus-o verde-n faţă că demisionează în semn de protest față de năzbătiile Procurorului General, chiar dacă le-a numit îngăduitor abateri de la legislaţie. Diacov urcă pe baricadă şi acuză Procuratura şi pe mitropolitul ei Gurin de multe rele dar, şi mai grav de găinăriile care au au loc în instituțiile de drept. Găinării care, de fapt, haideţi să le spunem fără camuflaj, sunt nişte furturi, nişte jafuri, nişte incompetenţe la cote înalte. Ce va ieşi din această plasare a dlui Diacov împotriva curentului, voi trăi, voi auzi şi, probabil, voi înţelege. Deocamdată însă, înţeleg că-i o zbenguială pe cont propriu, cu doar trei zile înainte de încheierea mandatului. Aşa da!
Tot luni mai aflu că pe 29 noiembrie, leul moldovenesc, moneda care îşi schimbă valoarea de trei ori pe zi şi o dată seara, a împlinit 22 de ani de la punerea în circulaţie. Ca să vezi coincidenţă - la un curs de circa 22 de lei pentru un euro. Sperăm că la anu nu va fi 23, iar în 2017- 24.
Iar în după-amiaza ultimei zile de noiembrie, am fost martorul unei file din istoria lîncedă a Republicii Moldova atunci cînd PLDM-iştii s-au adunat la un fors major de partid pentru a căuta idei salvatoare sau poate vreo ieşire onorabilă din criză oarecum paranoică. Dezbaterile lor au culminat cu o declaraţie relativ împăciutoare deşi, e cam devreme să afirmăm că undeva la orizontul politic ar apărea şi un guvern funcţional. S-a mai întîmplat cînd bravii noştri plugari-negociatori mergeu cît mergeau prin tunel şi cînd să iasă, hop tunetul e blocat.
Personal înclin să-i cred pe acei pl-işti, pldm-işti sau alţi «işti» care vor să spună că stricăciunea instituţională cuprinde un spectru tot mai larg şi că politicienii noştii nu sunt altcineva decît ghinionul nostru. Pe semne, aşa ne este alcătuit destinul politic - a fi om de omenie nu este suficient doar să stai cu lumînarea în mână.
Marţi
Marţi a fost Zi solemnă pe plai – Ziua Naţională a României. Mulţi mi-au întins mîina „pă româneşte”, iar alţii mi-au bombănit la temă în zeflemea. A serbat şi Chişinăul, mai mult sau mai puţin zgomotos. Cei care au vrut să fie o apă şi-un pămînt cu ambele maluri ale Prutului, au fost, pe lungimea de undă patriotică, ca de obicei au dansat, au cîntat şi au înlăturat cum au ştiut ei mai bine prejudecăţile. Am trecut din interes professional prin centrul capitalei şi am văzut foarte mulţi tineri deschişi, încă neafectaţi de mucegaiuri geopolitice şi xenofobii, tineri care vor să dea vieţii un oarecare conţinut, dar am văzut şi cîţiva bărbaţi ai neamului care sărbătoreau unirea la bar, cu vodcă rusească.
Şi fiindcă eram prin buricul tîrgului, tot mergînt contra unui vînt de circa 60 pe oră, constat că Ziua Romaniei a coincis fericit (în fiecare an se suprapune) cu instalarea bradului în centrul Chişinăului, pomul care, de data aceasta este prins din toate părţile de corturi ce adăpostesc protestatari înrăiţi şi zgribuliţi. Anul acesta e altfel, cum e în toată ţara aşa e şi lîngă brad. Acolo, cel puţin la apriderea beculeţilor de marţi seara, am simţit că pluteşte o atmosferă contrafăcută, lîngă un brad pe jumătate fals, fiţe şI glumiţe printre luminiţe. Nu doar umeditatea era sporită, dar şi fudulia noastră provincială. Priveam trist de sub glugă la un brad cîrpit şi mă întreabam oare ce a avut în vedere Excelenţa Sa Iohanis cu sloganul său veşnic frech «un lucru bine făcut»!
Teamă mii că ţara noastră, încetul cu încetul, alunecă pe panta care duce spre o băşcălie ieftină şi, deocamdată, nu are cine se lua la trîntă cu lucrul făcut de mîntuială. Nu are cine pentru că toţi ceva negociază. Am văzut deunăzi un bilanţ caricatural cu privire la orele de muncă prestate de meseriaşii de la guvernare - timp de 5 ani şi jumătate, stăpînirea Republicii Moldova a consumat 9 luni în negocieri, zile, ore şi luni care au fost achitate cumsecuvine. Aşa da!
Miercuri
Miercuri dimineaţă am făcut prima tentativă de a intra la doctorul de familie. Nu că mi-ar fi fost dor, trebuie. Descoper că nu-i atît de simplu să contactezi un medic. Mai întîi trebuie să mergi să ridici cartela, apoi să te programezi, după care să stai în alt rînd, pentru cîntar şi temometru. Mă-ncreţesc, dar revin la uşa aglomerată a medicului de familie. Cînd colo, o nevastă îmi sugerează că degeaba te programezi, omule, oricum rîndul e rînd, stai frumuşel la coadă, nu căuta pe naiba şi nu pierde vremea aiurea. Am ridicat din umeri şi am zis că vin altă dată, poate între timp, se simplifică perfecţiunea organizaţională absolut inutilă. Din maşină aflu că în Parlament iar e gîlceavă. Jumătate dintre deputaţi vor şedinţă deschisă, altă jumătate vor sfat cu uşile larg închise. Cam ca la policlinică, jumătate dau hîrtii, altă jumătate iau hîrtii. Şi toţi ridică lefuri.
Joi
Observ că, încetul cu încetul, oraşul se împodobeşte. La grădiniţă copilaşii deja ţupăie a sărbătoare. L-am dus pe ăla micu mai devreme ca de obicei, iar educatoarea, de la o bună dimineaţă a anunţat părinţii cu următorul text: vă rugăm frumos să achitaţi, atenţie - donaţia lunară. Şi cam de ce s-ar numi această taxă donaţie atîta timp cît trebuie achitată în mod obligatoriu şi în mărime fixă? De ani de zile toată lumea achită şi nimeni nu se întreabă pourqua. Joi spre seară ne-au întristat a cîta oară cetăţenii de la conducerea partidelor care vor să închege o alianţă, măcar de ochii lumii, de adormit oficiali europeni, dar nu-i şi nu-i cu Doamne ajută.
Vineri
E vineri, e 4 decembrie şi, potrivit Calendarului Creştin Ortodox e prima dezlegare la peşte. Disdedimineaţă, la un capăt de viaduct am fost tras pe dreapta. Agentul m-a întrebat de ce nu-mi arde un bec din spate. I-am mulţumit pentru faptul că, în felul acesta m-a anunţat, iar el, grav, îmi spune că, de fapt, pentru neregulă s-ar cuveni o amendă şi asta pentru că eu eram obligat să verific starea tehnică a maşinii înainte de pornire. Nu tac şi-i răspund că nenorocitul ăsta de bec putea să piară acum trei secunde. Nu i-a plăcut replica dar a înghiţit-o. Ajung la birou şi încep a controbăi pe net, ceva despre poliţia de patrulare, eram pe undă, uşor enervat. Dau de o statistică rutieră, curioasă de altfel. Apropo, statistica spune că în Republica Moldova, cele mai multe accidente rutiere au loc în ziua de vineri. Imediat roiesc ideiele. După tocmai patru zile de muncă istovitoare, vorbesc eu cu mine, vinerea, moldoveanului îi slăbesc puterile și nu are capacitatea de a frîna la roșu. Așa că, dragi concetățeni, poate ar fi cazul să nu ieșim vinerea din casă, făra strictă necesitate. O zi pe săptămînă o putem dedica trîndăvitului. În numele securității personale consacrăm această zi Youtub-ului bunăoară. Altă statistică, altă mare îngrijorare. Ca să vezi, cele mai multe accidente rutiere s-au produs în luna septembrie. Deci, totalizăm: vineri este zi de mare pericol rutier, luni capul nu prea funcționează în regim normal pentru că e după duminică. Joi dupăamiază ne pregătim să stăm vineri acasă. Rămân două zile în care putem să contribuim plenar la dezvoltarea economiei naționale și a PIB-ului în ansamblu. Și iată-așa, cîte două zile în fiecare săptămână facem țara o poveste de succes. Iar cu privire la septembrie, ce să ghicim, e limpede, adica e tulburel. În septembrie apare prima tescovină, primul aburaș de zaiber, primul sughiț bun la toată lumea. Altceva ce poate fi.
Aşadar, a mai trecut o săptămînă cu îndemnuri «ţara mai presus decît interesul de partid», cu declaraţii sulfuroase, mai toate pro-europene, numai că am rămas cu aceleaşi figuri politice care dansează doar în echipă şi în aceăiaşi atmosferă de tensiune socială. O simt cu ghebul. Dar în general e de bine, cam încrîncenaţi dar am intrat cool în luna cadourilor. Mai ştii, poate între timp pică ceva!
