Preţul petrolului, în scădere după informaţiile venite de la OPEC

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Preţul petrolului a scăzut vineri după ce o serie de surse au declarat că Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) a decis să-şi majoreze plafonul de producţie.

În jurul orei 14.25 GMT, la bursa New York Mercantile Exchange (Nymex) barilul de ţiţei „light sweet crude” (WTI) cu livrare în luna ianuarie era cotat în scădere cu 1,02 dolari până la 40,06 dolari. De asemenea, la bursa de la Londra cotaţia ţiţeiului Brent a scăzut cu doi dolari până sub pragul de 43 de dolari per baril.

„Există informaţii potrivit cărora membrii OPEC au decis să-şi majoreze producţia. Piaţa este în scădere pentru că investitorii interpretează aceste informaţii drept un semn că OPEC nu îşi va reduce niciodată producţia”, a declarat Phil Flynn, analist la Price Futures Group.

O serie de surse din interiorul OPEC au declarat vineri pentru Reuters că la reuniunea de la Viena organizaţia a decis să-şi majoreze plafonul de producţie până la 31,5 milioane barili pe zi, de la 30 de milioane de barili pe zi anterior. Deocamdată nu este clar dacă noul plafon de producţie include şi Indonezia, care produce în prezent aproximativ 850.000 de barili pe zi, şi care după şase ani de absenţă se va alătura din nou celor 12 state membre OPEC.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...