Săptămâna aceasta, grupul german a obţinut un credit punte de 20 miliarde de euro, de la 13 bănci, şi intenţionează să-l refinanţeze prin emiterea de obligaţiuni în următoarele luni, susţin sursele. Cel mai mare producător auto european speră ca prin acest împrumut să facă faţă costurilor scandalului manipulării emisiilor poluante, informează Agerpres.

Conform acordului convenit cu băncile, VW ar urma să vândă sau să listeze active în valoare de peste 20 miliarde de euro dacă nu va reuşi să găsească alte surse pentru achitarea împrumutului.

Reprezentanţii Volkswagen nu au comentat informaţia. Analiştii estimează că Volkswagen va fi nevoit să plătească zeci de miliarde de euro pentru a acoperi amenzile, procesele şi rechemările la service după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Este puţin probabilă listarea diviziilor de lux - Audi şi Porsche şi a celei de camioane, susţin sursele. Grupul german are diverse afaceri cu camioane, care includ compania germană MAN şi cea suedeză Scania, precum şi propriul brand de vehicule comerciale uşoare ale VW. Sursele susţin că unele active ale subsidiarei MAN, în valoare de aproximativ 4-5 miliarde de euro, ar putea fi vândute.

„Volkswagen ar putea lua în considerare şi vânzarea brandurilor de lux Bentley şi Lamborghini sau a subsidiarei care produce motocicletele Ducati”, au anunţat sursele.

În 3 noiembrie, VW a admis că a subestimat consumul de combustibil şi nivelul emisiilor de dioxid de carbon pentru aproximativ 800.000 de maşini, mărcile VW, Seat, Skoda şi Audi, vândute în Europa. Aceste dezvăluiri privind economia de combustibil şi nivelul emisiilor de dioxid de carbon, care, conform VW, reprezintă un risc economic evaluat la aproximativ două miliarde de euro, au adâncit criza cu care se confruntă grupul german.

Vineri, VW a informat că numărul maşinilor afectate ar putea fi mai redus faţă de estimarea iniţială de 800.000 iar costurile rezolvării acestei probleme se vor ridica la cel puţin două miliarde de euro.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.