Euroscepticii danezi au respins prin referendum, cu aproximativ 53 la sută din voturi, o participare sporită la politicile de justiţie şi poliţie ale Uniunii Europene. Prezenţa la urne a fost de 70 la sută. Premierul de la Copenhaga a încercat să explice rezultatele.

Condusă de majoritatea partidelor reprezentate în Parlament, tabăra „Da” a atras atenţia că Danemarca trebuie să coopereze mai mult cu cei 27 de parteneri europeni în lupta împotriva crimei organizate, fraudei financiare transfrontaliere şi a ameninţării jihadiste. Totuşi, rezultatele obţinute vor face ca ţara să iasă din structurile Europol, agenţia europeană de cooperare poliţienească şi judiciară, cu începere din 2016.