Actualitate

Natalia Gherman a participat la Consiliul Miniştrilor Afacerilor Externe GUAM

Participanții la Consiliului GUAM au abordat o serie de subiecte legate de activitatea organizaţiei, printre care cooperarea statelor-membre ale GUAM în cadrul organizaţiilor internaţionale, dezvoltarea cooperării interparlamentare, sectoriale şi economice, colaborarea cu statele partenere, în particular cu SUA şi Japonia. Totodată, şefii diplomaţiilor din statele GUAM au convenit asupra consolidării eforturilor comune în vederea promovării şi adoptării Rezoluţiei Adunării Generale a ONU privind conflictele îngheţate din ţările GUAM.

Reuniunea Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe ai GUAM a fost urmată de reuniunea GUAM – Japonia, în cadrul căreia părţile au discutat priorităţile agendei de cooperare. Astfel, participanţii şi-au reconfirmat interesul de a dezvolta în continuare dialogul dintre GUAM şi Japonia. De asemenea, a fost semnat un nou Program de cooperare GUAM – Japonia care prevede un nivel mai avansat de cooperare dintre părţi.

Reuniunea ministerială a GUAM a adoptat o decizie privind transmiterea președinției GUAM Azerbaidjanului în anul 2016.

Moldpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *