Oamenii scandează lozinci antiguvernamentale, pronunţându-se împotriva deciziei preşedintelui Serj Sargsean de a organiza un referendum pe 6 decembrie pentru modificarea Constituţiei.

Opoziţia susţine că preşedintele actual ar putea transforma ţara dintr-o republică prezidenţială într-una parlamentară pentru a uzurpa puterea în stat, prin deţinerea unui eventual al doilea mandat care ar dura şapte ani.

Totodată, opoziţia „Noua Armenie” cere demisia actualei guvernări încă până la referendum, declarând ca va protesta non-stop până pe 7 decembrie.