Principală  —  Ştiri   —   (VIDEO) Unioniștii au marcat cu…

(VIDEO) Unioniștii au marcat cu fast Ziua României la Chișinău

De ziua națională a României, la Chișinău au fost organizate mai multe manifestații stradale, cu participarea a circa o mie de persoane. Participanții la aceste acțiuni au pledat pentru reunificarea Republicii Moldova cu România.

Acțiunile unioniste au debutat în fața liceului „Gheorghe Asachi” din Chișinău, de unde manifestanții s-au deplasat în marș spre monumentul lui Ștefan cel Mare.

„Unire”, „România n-a avut graniță la Prut”, „Trăiască Moldova, Ardealul și Țara românească”, „Basarabia e România”, sunt doar câteva dintre mesajele scandate pe parcursul acțiunii. Aceștia au afișat și un drapel tricolor imens, pe care l-au purtat pe străzile Chișinăului.

La monumentul lui Ștefan cel Mare, organizatorii acțiunii, Platforma „Onoare, Demnitate și Patrie”, au dat citire unei declarații pro-unire, care a fost votată în unanimitate de participanții la acțiune. Textul documentului și semnăturile susținătorilor urmează să fie trimis tuturor fracțiunilor din actualul Legislativ. În scoarul Catedralei, au afișat o imagine de mari dimensiuni a României în granițele sale de la 1918.

Pentru asigurarea ordinii publice au fost antrenați câteva zeci de polițiști.