Scoţienii, indignaţi că Facebook i-a îndemnat să marcheze St Andrew’s Day prin steagul României

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Facebook a stârnit indignare şi perplexitate în rândul utilizatorilor săi scoţieni, după ce le-a propus acestora să sărbătorească St Andrew’s Day, Ziua Naţională a Scoţiei, prin afişarea pe reţeaua socială a steagului României, din cauza unei confuzii cu sărbătoarea românească de Sfântul Andrei.

Potrivit bbc.com, utilizatorii scoţieni ai reţelei de socializare Facebook au fost încurajaţi, luni, să arate că sărbătoresc St Andrew’s Day prin afişarea tricolorului românesc pe profilurile lor de pe această platformă online, scrie Mediafax.

Această sugestie a fost făcută de Facebook în contextul în care Sfântul Andrei este sărbătorit, pe 30 noiembrie, atât în România, cât şi în alte ţări, între care se numără Grecia, Rusia, Ucraina şi Polonia, relatează BBC.

Însă St. Andrew’s Day este şi Ziua Naţională a Scoţiei, fapt pentru care sugestia făcută de Facebook privind drapelul României a stârnit indignare şi perplexitate în rândul unor utilizatori scoţieni ai reţelei de socializare, care au reacţionat imediat pe această platformă.

Contactaţi de BBC, reprezentanţii Facebook au declarat că analizează această chestiune. Ulterior, o opţiune cu crucea Sfântului Andrei, în culorile albastru şi alb (care se află pe steagul Scoţiei, n.r.), a devenit disponibilă pentru a fi publicată pe conturile utilizatorilor de Facebook care vor să sărbătorească St Andrew’s Day.

Facebook este cea mai mare reţea de socializare din lume, având 1,49 de miliarde de utilizatori activi în fiecare lună.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...