„Noi nu am investit 262 de milioane de dolari pentru ca oamenii bogaţi din Republica Moldova să devină şi mai bogaţi. Am investit aceşti bani pentru a-i ajuta pe fermierii care nu au posibilităţi. Să rămână în Moldova, să rămână în satele lor. Să ofere copiilor lor o educaţie bună şi să aibă o viaţă mai bună. Dar asta înseamnă că trebuie să-i ajutăm. Este nevoie să le oferim această mână de ajutor, astfel încât să poată să beneficieze”, a enunţat oficialul american.

Jeffrey Goveia a mai menţionat că programul de finanţare a fost lansat special pentru agricultorii care nu pot lua credite de la bănci, întrucât nu au ce lăsa drept gaj. „Lansăm acest proiect pentru ca fermierii mici şi mijlocii să-şi poată dezvolta afacerea”, a precizat oficialul.

Statele Unite ale Americii îşi propun ca în rezultatul acestui program să fie irigate 15.500 de hectare de pământ, iar apa să ajungă nu doar pe teren, ci la plantele cultivate.

Menţionăm că astăzi a fost semnat un acord între Fondurile Provocările Mileniului Moldova şi Unitatea de Implementare şi Administrare a Proiectului Creşterea Producţiei Alimentare (2KR). Conform prevederilor programului, fermierii vor putea achiziţiona tehnică de la 2KR în valoare de până la 100 de mii de dolari. Cumpărătorul urmează să achite iniţial 25% din costul echipamentului, iar restul timp de 3 ani. Dacă beneficiarul nu reuşeşte să achite ratele în 3 ani, atunci 2KR va analiza individual şi ar putea să-i acorde o perioadă de graţie de 7 ani.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.