CIFRE // Investiții de MILIARDE în R. Moldova în anul curent
În primele nouă luni ale anului curent, întreprinderile şi organizaţiile de toate tipurile de activităţi economice au realizat investiţii în R. Moldova în active materiale în valoare de aproape 11 miliarde de lei, anunță Biroul Naţional de Statistică. Totuși, cifra este mai mica cu trei la sută față de investițiile realizate în perioada similară a anului precedent.
Cele mai multe investiții s-au făcut în utilaje, maşini şi mijloace de transport – 5,2 miliarde de lei. În lucrări de construcţii-montaj s-au investit 5,1 miliarde de lei, cu cinci la sută mai puțin decât în primele nouă luni ale anului 2014.
Pentru realizarea procesului investiţional au fost însuşite preponderent mijloacele proprii ale agenţilor economici şi populaţiei, care au constituit 6,5 miliarde de lei.
Din contul surselor bugetare, au fost utilizate pentrru investiții în active materiale doar 1,7 miliarde de lei.
În perioada ianuarie-septembrie 2015 a crescut cu trei la sută ponderea mijloacelor investitorilor străini, față de cifrele înregistrate anul trecut.
VIDEO // „Libertate, PACE, prosperitate – EUROPA ești tu!”: Delegația UE a pregătit un amplu PROGRAM pentru marcarea Zilei Europei 2024. La Chișinău urmează să ajungă și comisarul european Johannes Hahn
AUDIERI // Fenomenul de „FEMICID” ar putea fi reglementat juridic în R. Moldova, după uciderea tinerei de la Orhei: „Ana-Maria a murit doar pentru că era femeie”. 45 de femei din R. Moldova și-au pierdut viața în ultimii doi ani din cauza violenței
VIDEO // Minut de reculegere în Parlament, în memoria victimelor foametei organizate de regimul sovietic în Basarabia: Deputații comuniști Constantin Starîș, Oleg Reidman, Inga Sibova și Diana Caraman au sfidat acțiunea de comemorare