Nesimţirea acestora însă este una proverbială, mai ales acum, după ce cele două aşa-zise tabere “beligerante” şi-au dat arama pe moacă şi au demonstrat lumii întregi că sunt o apă şi un pământ, adică un tot întreg, un singur centru de comandă care emite din parşivul bârlog cu denumirea Nobil. Şi totuşi, chiar nu înţeleg de ce aşteptăm cu atâta insistenţă răspunsul (pe care-l cunoaştem!) de la nişte criminali politici lipsiţi de scrupule! De la un Filat debusolat şi cinic, care, în 2014, după cinci ani de minciună sfruntată declara cu un tupeu de sinucigaş că vinovaţii vor fi traşi la răspundere, prin “conservarea” termenului de prescripţie? Sau, mai ales, de la un Plahotniuc-Ulinici, alias Vladimir Gheorghevici, beneficiarul final al schimbării puterii politice, nu şi a regimului banditesc? Sau de la un Voronin îmbătrânit în rele, care a cedat puterea printr-un troc secret cu Filat, Lupu şi Plahotniuc, pentru că la acea oră situaţia economică a Republicii Moldova era una iminent falimentară…

Am mai folosit şi cu altă ocazie comparaţia la care voi recurge mai jos, pentru a demonstra cât este de mare probabilitatea ca aceste aşa-zise autorităţi să ne dea un răspuns clar la ceea ce noi deja cunoaştem cu prisosinţă. Şi mai ales când şi în ce condiţii vom obţine un asemenea răspuns. Aşadar, ziceam că funcţionarii “atoateştiutori” procedează cu noi ca într-un scenariu demn de atenţia Hollywood-ului, în care un judecător, care a comis o crimă oribilă, a ajuns s-o judece, personal, într-un tribunal în care activează. El, judecătorul criminal, stă în faţa unei Curţi cu juraţi, pe care tot el a şi selectat-o, în care se află şi un acuzat de omor, adus de poliţie printr-un concurs nefericit de împrejurări.

Judecătorul criminal stă în scaunul său inamovibil şi în timp ce persoana nevinovată este incriminată, acesta îşi aminteşte, cu un zâmbet perfid pe buze, rotind pe degetu-i dolofan un imens inel de aur, (pe care-l poartă mereu şi adesea şi judecătorii lui Peşte de pe malul fluviului Bâc) detaliu cu detaliu, cum el însuşi a comis crima pentru care va trebui să răspundă persoana din faţa sa, cu cătuşele pe mâini. Iar el, judecătorul, el făptuitorul, va da citirii decizia acuzatoare a juraţilor săi şi omul nevinovat va merge, în locul său, pe scaunul electric. Şi ca scenariul să fie cu adevărat unul de total suspans, scenaristul îl va plasa pe adevăratul criminal în camera de execuţie, privind imperturbabil la ultimele suferinţe ale condamnatului nevinovat…

Pentru a afla cine este omologul judecătorului criminal, responsabil de confiscarea protestelor paşnice din 7 aprilie 2009, să ne punem întrebarea clasică şi sacramentală: cine a avut de câştigat în urma deturnării revoluţiei paşnice a tinerilor? Răspunsul este unul singur şi categoric: oligarhul Plahotniuc. Ajutat de juraţii săi credincioşi – Filat, Voronin, Lupu, Diacov, Reşetnicov, Reidman…
Urmăriţi-l cu atenţie pe acest personaj pentru care cuvântul controversat este doar un simplu eufemism. Urmăriţi-l cum stă acolo sus, pe scaunul său inamovibil şi ne priveşte ca pe nişte plebei. El este judecătorul, el decide, el a pregătit scaunul electric pe care a fost executată revoluţia din şapte aprilie. Din când în când le tot face cu ochiul juraţilor săi credincioşi – Filat, Voronin, Lupu, Diacov, Reşetnicov, Reidman…

În urma unei analize profunde şi multilaterale, cu studierea întregii problematici a cazului, societatea civilă, experţii, presa liberă au ajuns la concluzia că în 7 aprilie 2009 a avut loc o preluare perfidă şi impertinentă, o confiscare şi deturnare a protestelor paşnice şi constituţionale ale tinerilor de către gruparea oligarhică condusă de Vladimir Plahotniuc, care gravita în jurul puterii comuniste de atunci.

Mirosind începutul sfârşitului, gruparea a decis să părăsească barca aflată în derivă şi să se alinieze la o altă putere pe care a decis să o construiască în jurul “opoziţiei”, prin coruperea cel puţin politică a lui Marian Lupu, speakerul comunist al lui Voronin.
Plecând de pe corabia roşie, oligarhul şi-a luat cu el schemele marilor hoţii şi le-a implantat în noul regim politic, care fie nu a dorit, fie nu a fost lăsat să reacţioneze, devenind complice cu drepturi depline în marile jafuri care au urmat, inclusiv atacurile raider şi controlul asupra tuturor fluxurilor financiare ale economiei naţionale, înstrăinării frauduloase şi devalizării de un miliard şi jumătate de euro a Băncii de Economii, cedarea Aeroportului Internaţional Chişinău Federaţiei Ruse…

Confiscarea revoluţiei s-a făcut în după-amiaza zilei de 7 aprilie, când elementele infiltrate de oligarh au destabilizat situaţia, au transformat protestele în violenţe şi le-au imprimat un caracter criminal pentru a provoca alegeri anticipate şi a pune mâna pe puterea politică, de drept şi, implicit, economică, lucru care, în scurt timp, s-a şi întâmplat.

Acum un an, presa a discutat şi a scos în vileag un element care la acea oră părea de domeniul fantasticului. În cadrul unui dosar penal legat de evenimentele din 7 aprilie 2009 figura numele controversatului om de afaceri, Adrian Nichifor, condamnat (şi nu prea!) pentru omor deosebit de grav, cu utilizarea mitralierei drept armă a crimei cu sânge rece, protejat de consăteanul şi prietenul său din copilărie, pe atunci prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vladimir Plahotniuc. Conform datelor din noua cauză penală, cea legată de 7 aprilie, Nichifor a determinat trei martori, cumpăraţi cu gologani oferiţi de finul de cununie al lui Vladimir Gheorghevici, Dorin Damir, (în oficiul căruia a avut loc întâlnirea secretă pro raider), să dea declaraţii false despre cele întâmplate în fatidica zi de aprilie. Mai mult decât atât, în mod miraculos – ţinând cont de captivitatea justiţiei moldoveneşti – acesta a fost găsit vinovat, în instanţa de fond, şi în acest dosar, alegându-se cu încă 2 ani şi opt luni de puşcărie.

Astfel, din cauza amicului lui Plahotniuc, în colaborare cu finul controversat al acestuia, a fost reţinută o persoană nevinovată, care nu a avut nicio implicare în violenţele din aprilie 2009 şi care, ulterior, şi-a găsit dreptate la CEDO.
“După un proces care a durat trei ani, Judecătoria Buiucani a constatat săptămâna trecută că Nichifor a racolat trei martori pentru ca aceştia să depună declaraţii false împotriva lui Anatolie Stepuleac, jurist şi om de afaceri, precum că l-ar fi văzut în Piaţa Marii Adunări Naţionale în timpul violenţelor.

În baza mărturiilor false, Anatolie Stepuleac a fost închis pentru zece zile în izolatorul Direcţiei Servicii Operative a Ministerului de Interne, iar apoi a petrecut 30 de zile în arest la domiciliu.

Pe parcursul investigaţiei, s-a constatat, însă, că omul nici nu a fost în Piaţa Marii Adunări Naţionale pe 7 aprilie.
Anatolie Stepuleac s-a plâns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului unde a câştigat dosarul, Guvernul fiind obligat să-i achite despăgubiri opt mii de euro.

Precizăm că Adrian Nichifor mai este vizat într-un dosar penal care se află pe masa magistraţilor de la Curtea de Apel, după ce l-a omorât, în aprilie 2010, pe fratele fostului comisar din Nisporeni.

Iniţial, judecătoria Ciocana l-a condamnat la 17 ani de puşcărie, dar completul de magistraţi de la Curtea de Apel, format din Tudor Micu, Gheorghe Iovu şi Vasile Gurin, i-a tăiat 12 ani din pedeapsă, decizie pentru care judecătorii au fost ulterior sancţionaţi.”

Ce se ascunde în spatele acestor rânduri din presă?

Multe, foarte multe lucruri pe care comentatorii lui Vladimir Gheorghevici le trec cu vederea în mod voit, aruncând opinia publică pe piste greşite în ce priveşte adevărul despre 7 aprilie.

Să recapitulăm. Prietenul lui Plahotniuc, secondat de finul său controversat, “specialist” în lupte marţiene, forţează şi determină nişte martori să susţină că la evenimentele din 7 aprilie au fost implicaţi alţi oameni decât cei care au participat cu adevărat. Stepuleac, Gabi Stati, studenţi din România, cetăţeni sârbi… Cine i-a pus la cale să determine “martorii” să facă declaraţii mincinoase, menite să deruteze opinia publică şi să-i pună la adăpost pe monştrii provocatori, incitatorii la violenţe, incendiatorii celor două edificii ale statului? La ce le-a trebuit? Care a fost rolul finului lui Plahotniuc, Damir, şi al echipei sale de “haiduci” în acele tragice evenimente?

De ce aceşti indivizi bogaţi, Nichifor şi Damir, dar şi alţii, bineînţeles, afiliaţi puterii, aceste instrumente devotate ale lui Plahotniuc, mâna dreaptă a lui Voronin, bancherul PCRM şi unealta de aplicare a forţei coercitive a statului în vederea acaparării afacerilor profitabile ale businessmanilor, au participat la acţiuni menite să demoleze puterea politică care-i adăpostea, care le oferea paradisul financiar-economic, ca nişte adevăraţi sinucigaşi? Şi-ar fi tăiat ei creanga de sub picioare, dacă nu ar fi primit ordine clare, de destabilizare a regimului cu scopul de a încerca debarcarea lui Voronin, unicul om de care se temea, patologic, stăpânul lor, şi a asigura plecarea Păpuşarului cu banii poporului, acumulaţi în umbra celor 8 ani de guvernare autoritaristă?

Unde se afla la acea oră însuşi Plahotniuc? De ce demnitarii de prim rang, care ulterior au trecut în corpore în structurile de afaceri ale Păpuşarului, (pe unii dintre ei i-a numit chiar şi regretatul deputat Butmalai, asasinat de tâlharii de lux, în cadrul dezbaterilor tardive şi neavenite din 4 aprilie 2014), nu au întreprins nicio acţiune pentru a scoate măştile de pe instigatorii criminali?

De ce deputaţii PD au tăcut mâlc şi nu au venit cu nicio ipoteză legată de dezastrul de acum şase ani? De ce niciun membru PCRM nu a rostit numele cheie al evenimentelor, deşi tocmai ei ştiu cel mai bine care a fost aportul Păpuşarului în deturnarea protestelor paşnice? Întrebările sunt retorice, fireşte, pentru că dacă am răspuns la întrebarea clasică şi sacramentală cui anume i-a folosit deturnarea revoluţiei tinerilor, ştim cu certitudine modul în care a operat beneficiarul!

Celelalte chestiuni sunt derivatele unei concluzii fără drept de apel. Cerberii şi torţionarii de atunci au ajuns să-l slujească în corpore pe oligarh, fiind angajaţi în serviciile sale speciale. Inclusiv în cele care, formal, sunt ale statului – procuratura şi instanţele de judecată!

Botnari, Zubic, Mejinschi, dar şi preşedintele Comisiei de anchetă, avocatul Nagacevschi, iată doar câteva nume care şi-au găsit adăpost şi protecţie în sânul afaceristului. De asemenea, judecătorii din iad, cum au fost numiţi de presă, sunt în continuare promovaţi şi susţinuţi de acest Mephisto al politicii moldoveneşti. Cumnatul său Morozan nu numai că nu a fost tras la răspundere pentru condamnarea tinerilor pe bandă rulantă, a fost implicat şi în cazurile legate de atacurile raider. Zilele acestea individul a fost promovat la Curtea de Apel Chişinău, de unde sunt ostracizaţi magistraţii cu verticalitate, printre care Secrieru şi Anton.

Oligarhul nu a uitat nici de finul de cununie al lui Mihai Poalelungi, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, pe care acesta l-a promovat în funcţia de preşedinte al judecătoriei sectorului Râşcani din capitală. Cu riscul unei dezamăgiri profunde, îndrăzneam să spun,la timpul potrivit, că datorită presei şi opiniei publice, preşedintele Timofti nu va mai semna decretul de numire în funcţia de preşedinte al judecătoriei sectorului Râşcani a lui Oleg Melniciuc, “judecătorul din iad” din 7 aprilie! Aş! Din păcate, am greşit! Domnul Timofti şi-a pus semnătura pe un decret al infernului, deşi putea să pună piciorul în prag şi să devină un preşedinte al cetăţenilor, nu al antijudecătorilor! Şi veştile proaste nu se opresc aici. Anul trecut, Timofti l-a uns pe un alt Morozan, Ion ca judecător de instrucţie la Judecătoria prost famată, de buzunar oligarhic, Buiucani, municipiul Chişinău, or, potrivit ZdG, acesta, alături de alţi antijudecători, care au “activat” în aprilie 2009 în Comisariatele de poliţie, a condamnat în doar câteva minute zeci şi zeci de tineri…

Nu mai vorbim de ceilalţi monştri în mantii negre, de la judecătoria – călău Buiucani, care continuă să condamne oameni nevinovaţi la fel, pe bandă rulantă, sub umbrela bănoasă a afaceristului, dar şi de cei de la Curtea de Apel, CSJ şi CSM. Sau de la procuratura la fel de prost famată din sectorul umbrelor guvernante, unde până mai deunăzi activa, sub umbrela mafiei oligarhice, procurora-educatoare Elena Neaga, al cărui fiu-beizadea a fost incriminat public de către victima şi tatăl acesteia de comiterea unui viol în grup în chiar domiciliul matroanei – mume de Străşeni. Deşi cetăţenii au vomitat din profunzimi abdominale urmărind scârboşenia de lux a acesteia, vernisată pe Odnoklassniki, patronii ei au decis să-i schimbe cuibul şi să o lase să pângărească în continuare sistemul terfelit al procuraturii de tip sovietic-stalinist. Despre beizadea, însă, niciun cuvânt. A muţit procuratura învinuită, metaforic, de comiterea unui viol în grup, asupra unei minore. Şi atâta timp cât va tăcea, aceasta va fi imaginea ei publică şi socială! Şi acum să ne întrebăm, de ce doar două persoane au fost condamnate, timp de şase ani de zile, pentru acţiunile şi inacţiunile din 7 şi 8 aprilie 2009?

Şi de ce aceste două persoane, Papuc şi Perju nu au fost arestate în sala de judecată, ci au fost ajutate de către bandiţii politici să părăsească ţara? Cum rămâne cu Botnari Vladimir – învinuit de neglijenţă în serviciu, cu Iacob Gumeniţă – învinuit de depăşirea atribuţiilor de serviciu de către colaboratorii de poliţie în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009. Cauza penală se află pe rol în Judecătoria sectorului Buiucani, care, deocamdată, nu a pronunţat verdictul.

Da, mai e şi cel al unui poliţist şi… atât!

E vorba de acum condamnatul fugar Perju Ion – învinuit de comiterea depăşirii atribuţiilor de serviciu şi vătămării intenţionate grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii care a provocat decesul lui Valeriu Boboc. Atenţie, însă, prin sentinţa Judecătoriei sectorului Buiucani din 24 decembrie 2013, Perju a fost achitat pe toate capetele de acuzare. Procuratura Generală, care a solicitat condamnarea învinuitului la 14 ani de detenţie cu privarea de dreptul de a activa în organele MAI pe un termen de 5 ani, a contestat sentinţa de achitare a lui Perju.

Aşadar, Curtea de Apel s-a pronunţat, condamnându-l, pe bună dreptate, la zece ani de închisoare. Că nu a fost arestat imediat, e clar, s-a acţionat exact ca în cazul efreitorului-feldfebel Papuc. Întrebarea care mă preocupă, însă, în aceeaşi măsură e dacă “magistraţii” de la Judecătoria Buiucani vor fi traşi sau nu la răspundere penală pentru verdictul ilegal de achitare din instanţa de fond?

Presupun că nu! După cum presupun că înţelegerea bandiţilor politici cu Papuc şi Perju a fost făcută de nevoie, pentru că, iată, spiritele legate de dosarul 7 aprilie se încing pe zi ce trece, astfel încât au fost selectaţi doi ţapi ispăşitori pentru a detensiona situaţia din societate. Aşa cum s-a procedat şi în cazul omorului şi măcelului din Pădurea Domnească. Mâna maestrului Păpuşar se simte pretutindeni!

Asta da justiţie, ăsta da stat de drept în cur.s de dezvoltare!

Uneori stai şi te întrebi, de unde încape într-un individ de asemenea factură atâta influenţă, de unde această malefică capacitate de a ţine sub control nu doar persoane, ci coşcogeamite instituţii fundamentale ale statului?!

Ultima ispravă, de acum doi ani, a oligarhului a surprins, fără îndoială, întreaga opinie publică. După ce şi-a depus o declaraţie de avere de adormit mâţele şi câinii folosiţi ca produs autohton la Canal 2, alias TVR1, oligarhul trebuia să ne prostească cumva, să ne distragă atenţia de la documentul său fals şi ridicol. Şi ce a făcut? L-a scos în evidenţă pe fostul său partener de afaceri, Oleg Voronin, despre care presa a scris că a fost lăsat cu buza umflată de către Plahotniuc, după ce ultimul i-a confiscat 90 la sută din afaceri. Şi l-a făcut… businessmanul anului, la un alt post tv de spălat creieri de fraier. Acum, conform scenariului de doi bani, lumea trebuie să zică: vedeţi, nu oligarhul cu identităţi multiple este cel mai prosper afacerist din Moldova, nu el are cele mai mari bogăţii, ci feciorul celui mai influent politician, Oleg Voronin! El este răul cel mare, despre el trebuie să vorbiţi zi şi noapte ca lumea să uite de declaraţia mincinoasă de averi şi proprietăţi în care nu se regăseşte nici avionul, nici acţiunile jefuite în urma atacurilor raider, nici cele două păcătoase insuliţe din parcul La izvor, nici hotelul Codru, Naţional, Chişinău, nici cele şapte posturi de radio şi televiziune cu acoperire naţională care ne intoxică cu ideologii imperiale ruseşti, nici Casa Media cu milioanele sale obţinute de la bugetul de stat, nici alte şi alte şi tot alte zeci şi zeci de proprietăţi ascunse de ochii opiniei publice prin matrioştele sale fără sfârşit!

Nici de 7 aprilie, bineînţeles!

Şi asemenea trucuri, de distragere a atenţiei, nu sunt singulare. Unul dintre cele mai cu moţ a fost, fără îndoială, legat de aşa-numita cumpărare a deputaţilor din monstruoasa coaliţie. Un spectacol mai de prost gust nu am privit vreodată! A trecut ceva timp de la show-ul gratis oferit de circarii de la CNA şi opinia publică a rămas ca proasta-n prag, aşteptând să vadă cum vor ieşi regizorii păpuşarului din această glumă stupidă. Vă spunem noi cum au ieşit. Exact ca în cazul dosarelor penale intentate lui Filat şi ciracilor săi, aruncate în spaţiul public de popencii ceneişti, care au fost închise sau suspendate în urma trocului dintre valoghi. De data asta, tranzacţia de împăcare a fost semnată de Păpuşar şi aşa-zisul cumpărător de deputaţi Veaceslav Platon, după ce scandalul bancar a fost muşamalizat…

Avem, fără îndoială, în această ţărişoară trecută prin maşina de tocat şi nişte oameni de afaceri cumsecade, ingenioşi, dar care, iată, se sufocă din cauza nesăţiosului oligarh. Oameni care produc, care generează locuri de muncă, care contribuie esenţial la constituirea bugetului prin achitarea taxelor şi impozitelor au rămas să-şi ducă crucea în continuare, fără a fi luaţi în seamă din cauza unui individ care se joacă cu destinele umane în funcţie de propriile interese. Apropo, ştie cineva care este contribuţia acestuia la bugetul de stat? Comparativ cu, să zicem, preşedintele Poroşenko, de la Kiev, care în 2013 a declarat venituri de circa 55 milioane de hrivne, deci şi contribuţii pe măsură la fondul social…

Avem, fără îndoială, judecători simpli, oneşti, respectabili, neimplicaţi în aceste murdare, criminale scheme oligarhice. Observăm în ultimul timp o pleiadă de procurori tineri care se ridică împotriva sistemului, împotriva corupţilor, apărând onoarea întregii bresle şi a întregii societăţi.

Dar avem, din păcate, un rău al tuturor relelor, o frână a democraţiei, a mersului nostru pe calea europeană, a echităţii şi demnităţii sociale. Avem un individ pentru care îmbuibarea prin orice mijloace a devenit un caz clinic. Acest tâlhar politic de lux are toată puterea, toate instituţiile şi pe toţi cei puşi să le administreze la propriul cherem. Are parlamentul şi pe finul Candu, pe naşa Apolschii, are Guvernul şi pe Gaburici, are BNM şi pe Drăguţanu, are ministerul Economiei şi pe francezul-african afacerist, are procuratura şi pe Gurin, are CSJ şi pe Poalelungi, are ministerul Justiţiei şi pe Grosu… Doar sărăcia şi corupţia nu sunt ale lui şi cresc ca pe drojdii. De ce? Pentru ca toţi aceşti indivizi, cu tot cu instituţii acţionează în interesul său, nu al statului şi cetăţenilor. E suficient sa ne amintim doar de “shodka” de la 7 aprilie 2012, în care, ghidaţi de finul Damir, Poalelungi, Berlinschi şi alţii ca ei îi puneau la cale lui Plahotniuc preluările de bănci. Şi în aceeaşi zi de 7 aprilie, în care tinerii torturaţi cu exact trei ani în urmă îşi bandajau rănile, aceştia aveau dezlegare “la peşte” chiar la Condrita, reşedinţă prezidenţială întreţinută de contribuabili.

Aşadar, urmăriţi-l cu atenţie pe acest personaj pentru care cuvântul controversat este doar un simplu eufemism. Urmăriţi-l cum stă acolo sus, pe scaunul său inamovibil, şi ne priveşte ca pe nişte plebei. El este judecătorul, el decide, el este cel care a pregătit scaunul electric pentru execuţia revoluţiei din şapte aprilie, secondat de juraţii săi credincioşi – Filat, Voronin, Lupu, Diacov, Reşetnicov, Reidman…

Sursa: glasul.md