Manifestaţia este supravegheată de poliţişti.



Noua alianţă formată dintre PLDM-PD, şi sprijinită tacit de PCRM, nu înseamnă decât o blocare a cursului european al Republicii Moldova şi o amânare a reformelor.

Este opinia mai multor cetăţeni care şi-au anunţat astăzi prezenţa la un protest organizat în Piaţa Marii Adunări Naţionale, începând cu ora 13:00, pentru a spune „NU monstruoasei coaliţii”.

„Avem susţinerea Uniunii Europene şi a Statelor Unite, aşa că nu ne putem opri aici. Să organizăm manifestaţii în limitele prevăzute de lege şi să ne exprimăm dezacordul faţă de Alianţa constituită, care nu înseamnă decât o blocare a cursului european al ţării şi o amânare a reformelor”, este unul dintre mesajele postate pe internet.

Printre cerinţele care vor fi înaintate la protest se numără şi numirea unui procuror european pentru Republica Moldova.

Potrivit organizatorilor, un grup de tineri din Chişinău, fără apartenenţă partinică, acţiunea de protest este autorizată, iar steagurile partidelor politice sunt interzise la protest.

Deputaţii PLDM şi PDM au votat vineri o coaliţie minoritară, PL fiind înlăturat de la guvernare, iar în următoarele două săptămâni, se va încerca instituirea unui guvern minoritar PLDM-PDM, susţinut din umbră PCRM.

Ieri, liderul PD, Marian Lupu, a declarat că Republica Moldova ar putea renunţa la ideea de a depune în 2015 cerere de aderare la Uniunea Europeană. Lupu s-a arătat ferm convins că o astfel de cerere va fi respinsă de Uniunea Europeană. Nici nu e de mirare, spun unii experţi, care le reamintesc politicienilor că reformele promise au rămas doar pe hârtie, corupţia a atins cote de neimaginat, iar Banca de Economii a fost pusă pe brânci.