„Dacă reuşim cu succes să evităm alte tensiuni viitoare în Ucraina şi dacă Rusia este pregătită să lucreze în continuare cu noi pentru a găsi o soluţie în Siria, Occidentul nu ar trebui să mai aibă vreun interes să ţină Rusia în afara discuţiilor dintre marile naţiuni occidentale”, a spus Steinmeier.

Rusia a fost exclusă anul trecut din G8 şi i-au fost impuse sancţiuni după ce a anexat peninsula Crimeea şi a sprijinit combatanţii separatişti din estul Ucrainei.

„Nu a fost niciodată intenţia noastră să izolăm Rusia şi să reducem G8 permanent la G7”, a spus Steinmeier.

Pe de altă parte, şeful diplomaţiei germane consideră că Moscova este interesată în identificarea unei soluţii pentru conflictul din Siria. "Nu trebuie să subestimăm faptul că Rusia, cu o populaţie musulmană de câteva milioane, se simte serios ameninţată de evoluţiile din Orientul Mijlociu", a afirmat şeful diplomaţiei germane.

„Rusia nu are niciun interes, aşa cred, să fie prezentă în Siria pentru ani de zile şi să fie trasă din ce în ce mai adânc într-un război. De aceea am impresia că Rusia de asemenea caută în mod sincer o modalitate de a pune capăt catastrofei siriene”, a punctat ministrul de Externe german.