Acum mai simţiţi acea atmosferă? Nu-i. Nu mai aşteptăm nimic, ne-am oprit la jumătate de drum. După ce a luat naştere această Alianţă toxică între pedişti, peledemişti şi comunişti ai senzaţia că ei parcă ne-ar trage înapoi la ceea ce era până în 2009. Pentru ce Filat cu Plahotniuc l-au luat pe Voronin lângă ei? Ca să aibă un alibi de ce nu vor în Europa. Şi acest Gaburici a fost ales ştiţi în ce calitate? Cei de la ţară cunosc bine cuvântul acesta – Gaburici a fost ales ca un talaghir la mişcarea noastră spre Europa. Talaghir, adică frâna aceia pe care o pun căruţaşii la roata căruţei. Guvernanţii noştri de asta au nevoie acum – să încetinească viteza noastră de apropiere de Europa. Eu chiar vreau să înţeleg, oare ce plan au ei în cap. Am în vedere, un plan pentru dânşii, nu pentru ţară. Pentru ţară lucrurile sunt clare, noi vrem spre Europa. Dar pentru ei Europa este moarte. Şi atunci? Am început să cred că ei nu erau pregătiţi pentru ce s-a întâmplat la alegeri. Nu erau pregătiţi că vor învinge. Pentru că de ce le-ar fi venit din senin să fure miliardul cu trei zile până la alegeri, pe 27 noiembrie? De ce nu au aşteptat  să-l fure după alegeri, când apele se linişteau şi hoţia asta nu bătea atât de tare la ochi? Dacă s-au grăbit până la alegeri, înseamnă un singur lucru - că nu erau siguri de victorie. Şi dacă pierdeau în scrutin, măcar rămâneau cu miliardul.

Când colo, au învins. Ce să facă cu victoria asta? Primul lucru pe care s-au grăbit să ni-l spună, prin gura lui Marian Ilici, a fost să nu ne grăbim cu Europa, să nu înaintăm cerere de aderare. Iar săptămâna trecută acelaşi lucru l-a repetat cea mai mare europeană, după Leancă, de la noi, dna ministru de externe Natalia Gherman. Şi tot săptămâna trecută noul ministru al justiţiei, tot un Vladimir şi ăsta, Vladimir Grosu, ne-a dat de înţeles că reformele pe care ni le cer europenii în domeniul justiţiei le vom face... peste patru ani. El s-a exprimat cam aşa: peste patru ani vom fi şi noi acolo unde sunt acum românii.  Da de ce nu mâine, sau peste o lună, întrucât nu avem decât de adoptat nişte legi care aşteaptă demult, de ce peste patru ani?

Mai pe scurt, nenorociţilor, dacă voi nu vreţi să scrieţi cerere de aderare, lăsaţi-ne pe noi poporul, să o scriem, pentru că noi asta vrem şi pentru asta v-am votat.