Cel care l-a scutit de puşcărie pe fostul deputat PD Valeriu Guma este magistratul Ghenadie Pavliuc. El a pronunţat sentinţa ieri, în jurul orei 17.30, cu puţin timp înainte de încheierea programului de lucru al Judecătoriei Buiucani, aplicându-i lui Guma o pedeapsă de patru ani de închisoare cu suspendare. Juriştii spun că, în această situaţie, instanţa din Chişinău ar fi trebuit să menţină decizia magistraţilor din Bucureşti.

„Sentinţa de condamnare a unei instanţe străine, cum este exemplu a României trebuie recunoscută aici de instanţa naţională în caz de faţă de judecătoria Buiucani să stabilească termenul pedepsei şi penitenciarul. În cazul domnului Guma în linii generale pedeapsa trebuia să fie aceea care este stabilită de instanţa din România. În lege se spune că instanţa nu putea să stabilească altă pedeapsă, nu putea să rejudece cauza, să revizuiască hotărârea instanţei, trebuia ori să recunoască hotărârea instanţei sau să o respingă”, a declarat avocatul Roman Zadoinov.

În opinia fostului judecător la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului Stanislav Pavlovschi, magistraţii din Moldova au dat dovadă de lipsă de respect faţă de colegii de peste Prut.

„Aici vorbim despre actul de corupţie care este crimă şi în Republica Moldova şi în România şi pedeapsa în aceste ţări este practic identică şi foarte aspră. Judecător nu ar putea modifica atât de drastic pedeapsa altui stat deoarece asta ar însemna lipsa elementară de respect faţă de sistemul judecătoresc unui stat străin care a pronunţat această decizie aşa ceva în relaţii externe este pur şi simplu inadmisibil. Eu nu pot exclude că domnul judecător ar putea fi influenţat şi de către cercurile politice şi de cercurile mafiotice şi de cercurile oligarhice", a subliniat fostul judecător la CEDO, Stanislav Pavlovschi.

Contactat telefonic, fostul deputat PD Valeriu Guma a refuzat să facă declaraţii.

Sentinţa Judecătoriei sectorului Buiucani al capitalei NU este definitivă şi poate fi atacată într-o instanţă superioară în termen de 15 zile. Amintim că, în 2013, Guma a fost condamnat la patru ani de închisoare de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de la Bucureşti pentru cumpărare de influenţă şi complicitate la luare şi dare de mită. În prezent, fostul deputat PD este căutat de Interpol, iar dacă va părăsi Republica Moldova el riscă să fie încarcerat.

Nici magistratul Ghenadie Pavliuc nu a fost de găsit pentru comentarii. Precizăm că acelaşi judecător a acceptat solicitarea procurorilor de a prelungi cu 30 de zile mandatul de arestare pe numele fostului premier Vlad Filat. Tot Pavliuc a dispus cercetarea lui Ilan Shor în arest la domiciliu şi nu în izolator. Totodată, Pavliuc a făcut parte din completul de judecători care l-a condamnat pe fostul vicepreşedinte al companiei „Ascom Group” Andrei Baştovoi la nouă ani de închisoare. Condamnarea a avut un ecou puternic în societate, mai mulţi politicieni şi experţi declarând că Andrei Baştovoi este victima unui dosar penal la comandă. De asemenea, magistratul Ghenadie Pavliuc a recunoscut că este rudă prin afinitate cu preşedintele PD, Marian Lupu.