Senator rus: Transnistria nu poate deveni a doua Crimee

Konstantin Kosacev, şeful Comitetului pentru relaţii internaţionale al Consiliului Federaţiei (Camera Superioară a Parlamentului rus), declară să Rusia va susţine regiunea transnistreană şi dacă va fi nevoie chiar va trimite ajutoare pe calea aerului, însă lasă să se înţeleagă că operaţiunea Crimeea nu se putea repeta în cazul Transnistriei.

„Eu ca un politician, pledez pentru identificarea unor soluţii reieşite din contextul în care se regăseşte acum Transnistria. Întrucât în afara politicii mai există şi geografia. Dacă vom merge pe varianta „teritoriilor întrerupte”(enclavelor), atunci ne va pune piedici dacă nu toată lumea, atunci o mare parte din ţările, care stau între noi. E o construcţie greoaie nu doar pentru Rusia, ci în primul rând pentru Transnistria”, a declarat senatorul rus sâmbătă la canalul rus de televiziune TVC.

Totodată, Kosacev a declarat că Rusia nu va „înceta să ajute populaţia Transnistriei”, care, în opinia lui, se află în blocadă. „Dacă va fi necesar, vom trimite ajutor pe calea aerului. Nu vom permite blocarea regiunii”, a spus senatorul rus.

Oficialul rus a mai spus că partea rusă „va încerca să ridice această blocadă prin negocieri politice”. „Dar aceasta poate fi realizată doar printr-o singură cale –de a asigura stabilitate în regiune, de a nu admite îngenuncherea acestor oameni şi de a nu admite un model de reglementare inconvenabil lor”.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.