Franţa îşi schimbă atitudinea faţă de Rusia în lupta contra SI după atentatele de la Paris

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Franţa caută să obţină susţinerea Rusiei în cadrul unei „mari coaliţii” în lupta împotriva Statului Islamic (SI), care a revendicat atacurile sângeroase de vineri din capitala franceză, după ce Parisul a criticat în mod continuu atitudinea Moscovei în Siria, relatează AFP.

Însă „diplomaţia franceză nu are o marjă de manevră foarte mare” în voinţa sa de a risposta imediat şi cu putere faţă de atacurile organizaţiei jihadiste care au uluit ţara – soldate cu 129 de morţi -, apreciază Bertrand Badie, un expert în relaţii internaţionale de la Sciences Po din Paris.

„Lucrurile se joacă între ruşi şi americani, iar noi încercăm să intrăm în joc”, este el de părere.

Preşedintele francez François Hollande reclama luni, în faţa Parlamentului reunit în Congres, la Versailles, „o unire a tuturor celor care pot lupta în mod real împotriva acestei armate teroriste” şi anunţa că se va întâlni cu omologii săi american Barack Obama şi rus Vladimir Putin.

Aceste întâlniri urmează să aibă loc marţi la Washington şi două zile mai târziu la Moscova, a anunţat marţi Palatul Elysée.

Este vorba, adăuga Hollande, despre „a ne uni forţele” şi de a forma „o unică şi mare coaliţie” împotriva grupării Statul Islamic.

Un ton nou faţă de Rusia, căreia Parisul i-a reproşat în mod continuu că îl susţine pe Bashar al-Assad şi că-şi concentrează atacurile aeriene asupra grupărilor rebele, cruţând poziţiile SI.

Altă schimbare de ton notabilă în poziţia franceză constă în faptul că Parisul nu mai este adeptul unei poziţii de tipul „nici-nici” – nici al-Assad, nici Statul Islamic -, apărată mult timp de diplomaţia franceză.

Bashar al-Assad „nu poate constitui ieşirea din conflictul sirian”, însă „inamicul nostru este Daech (acronimul arab al SI)”, a subliniat Hollande.

O mână întinsă de către francezi Rusiei, care poate afirma astfel că atacurile de la Paris îi validează analizele.

„Este indispensabil” să se formeze o coaliţie internaţională antiteroristă, repeta Putin luni. „Am auzit într-una de la prietenii noştri francezi că soluţionarea problemei plecării preşedintelui (al-)Assad ar trebui să fie o condiţie prealabilă a schimbărilor politice (…). A protejat, oare, acest lucru Parisul de atacul terorist? Nu”, a apreciat Putin.

El a anunţat marţi că-şi „intensifică” şi el atacurile aeriene în Siria, în contextul în care Rusia tocmai a recunoscut în mod oficial că prăbuşirea pe 31 octombrie a avionului rus în Sinai, soldată cu 224 de morţi, a fost cauzată de un atentat. SI a revendicat doborârea avionului la o zi de la această dramă.

Tot marţi, Putin a ordonat navelor ruse de război mobilizate în Marea Mediterană să intre în „contact direct” cu portavionul Charles-de-Gaulle şi să „coopereze cu aliaţii” francezi.

Tandem americano-rus

„În prezent, care este prioritatea? Debarasarea de Bashar sau zdrobirea Daech? Răspunsul este cât se poate de clar: zdrobirea Daech”, apreciază fostul premier Alain Juppé, care recunoaşte faptul că Franţa s-a înşelat, inclusiv atunci când el era cel care conducea diplomaţia franceză.

„Deci preşedintele Republicii are dreptate să încerce să constituie o coaliţie unică: americani, ruşi, francezi, iranieni (…). Este adevărat că este o schimbare a liniei pe care o urmam practic din 2011, dar lumea s-a schimbat”, a mai declarat el pentru BFMTV.

Poziţia franceză „este, într-un fel, o mână întinsă ruşilor, atât timp cât ruşii vor viza Daech şi nu-i vor mai viza pe inamicii lui al-Assad”, apreciază François Heisbourg, preşedintele International Institute for Strategic Studies (IISS), cu sediul la Londra.

Se „caută o opţiune militaro-diplomatică”, rezumă Badie, în opinia căruia atacurile nu reprezintă însă o soluţie pe termen lung.

După un prim bombardament, duminică, aviaţia franceză a atacat din nou fieful SI de la Rakka, în Siria, în noaptea de luni spre marţi, din poziţiile din Emiratele Arabe Unite (EAU) şi din Iordania.

Hollande a mai anunţat luni că portavionul Charles de Gaulle şi cele 26 de avioane de vânătoare-bombardiere ale sale, care vor tripla astfel capacitatea de acţiune a Franţei, urmează să fie mobilizate în estul Mediteranei, ci nu la Golful Persic. Potrivit unei surse militare, la baza deciziei stă faptul că portavionul ajunge astfel mai rapid într-o zonă din care să efectueze operaţiuni în Siria.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...