Porsche a stabilit cine este de vină pentru moartea lui Paul Walker

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Directorii companiei Porsche refuză să îşi asume orice vină pentru accidentul în care Paul Walker şi-a pierdut viaţa, sugerând că actorul a fost parţial vinovat de propria moarte.

Paul Walker era pasager în automobilul 2005 Porsche Carrera GT condus de bunul său prieten Roger Rodas, pe 30 noiembrie 2013, în momentul în care vehiculul s-a izbit frontal de un stâlp de iluminat din Santa Clarita, California. Vehiculul a luat foc la scurt timp după aceea, ucigându-i atât pe Walker, cât şi pe Rodas.

Meadow Walker, fiica în vârstă de 16 ani a starului american, a dat în judecată constructorul de automobile de lux, în septembrie, acuzând compania Porsche de neglijenţă. În documentele depuse în instanţă, Meadow Walker spune că anumite erori de design ale maşinii l-au ţinut pe tatăl ei captiv în interiorul vehiculului în momentul izbucnirii incendiului.

În acea vreme, directorii companiei Porsche au negat aceste acuzaţii: „Aşa cum am spus şi înainte, ne pare foarte rău când cineva este rănit într-o maşină Porsche, dar noi credem că raportul autorităţilor în acest caz a stabilit foarte clar faptul că acel accident tragic a rezultat din conducere imprudentă şi o viteză excesivă”.

În prezent, oficialii companiei au oferit un nou punct de vedere în urma acţiunii depuse în justiţie de Meadow Walker, respingând acuzaţiile acesteia şi spunând că Paul Walker era „un utilizator sofisticat şi bun cunoscător al modelului 2005 Carrera GT”.

Ei au respins, de asemenea, criticile aduse designului vehiculului, spunând că au fost „abuzive şi false”, „folosite şi menţinute într-un mod nepotrivit”, adăugând că ar putea exista „o vină comparabilă”, sugerând astfel că Paul Walker ar fi parţial vinovat de propria moarte.

Directorii companiei Porsche au insistat anterior asupra faptului că tragedia a fost cauzată de stilul imprudent de conducere al lui Roger Rodas, după ce văduva acestuia, Kristine, a iniţiat un proces similar împotriva filialei nord-americane a companiei, în 2014.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...