Linkuri accesibilitate

Franța a mobilizat 115 000 de oameni din sistemul de securitate, după atacurile de la Paris


Ministrul francez de interne Bernard Cazeneuve a anunţat că au fost mobilizați 115 000 de oameni din sistemul de securitate din întreaga Franţă, după atacurile de vineri de la Paris. Noaptea trecuta au fost întreprinse 128 de raiduri in locații ale militanţilor suspectați. In Siria, Franţa şi-a înteţit atacurile de aviație împotriva grupării Statul Islamic, care şi-a asumat responsabilitatea pentru atacurile de la Paris soldate cu 129 de morţi si peste 300 de răniţi. Procurorii francezi au anunţat ca au identificat 5 din cei 7 atacatori şi 4 dintre ei erau cetăţeni francezi. Al 5-lea s-ar putea să fi fost refugiat sirian care a fost luat sub observație în Grecia in luna octombrie. In continuare este dat in căutare generală un alt suspect Salah Abdeslam, despre care se crede că ar fi trecut graniţa in Belgia natală. Secretarul de stat american John Kerry a fost astăzi la Paris şi a avut o întrevedere cu preşedintele Francois Hollande. La Bruxelles miniştrii apărării din tarile comunitare au susţinut cererea Franţei de a acorda asistenţă reciprocă în baza tratatului de la Lisabona.

XS
SM
MD
LG