Parisul de astăzi nu mai este Parisul saloanelor aristocratice şi al banchetelor burgheze din faubourgul Saint-Germain, care a rămas grevat în memoria intelectualilor români, a istoricilor şi a cititorilor de clasici ai literaturii naţionale. El nu mai este nici chiar Parisul artistic şi boem din perioada interbelică şi din primul deceniu de după război, în care românii – şi nu numai ei! – îşi identifică cu un amestec de mândrie şi de complexe mulţi eroi culturali. Cu toate acestea, explozia de violenţă care a avut loc vineri seara în localurile de pe malul drept al Senei a vizat tocmai o parte din această moştenire jovială şi cosmopolită, convivială şi debordantă, care a generat şi întreţinut o bună parte din mitul modern al capitalei franceze.

Atentatele succesive care, luate împreună, alcătuiesc atacul terorist coordonat din 13 noiembrie, desfăşurat în Ile-de-France, au ţintit în mod metodic nişte spaţii de agrement, bună dispoziţie şi sociabilitate : un teatru (Bataclan), o cafenea (La Belle Equipe), o berărie (Le Phare du Canal), un bar (Le Cadrillon), un restaurant (Le Petit Cambodge), o piaţetă din nord-estul oraşului (Boulevard Voltaire), în sfârşit, o berărie şi un restaurant fast-food din preajma inabordabilului Stade de France, în suburbia La Plaine-Saint-Denis din nordul oraşului (unde preşedintele şi premierul Franţei asistau alături de mii de spectatori la un meci amical de fotbal cu reprezentanţa Germaniei) – în total şase locaţii pline, ca de obicei, de localnici, rezidenţi sau turişti ieşiţi să petreacă seara de vineri. 

Cunoscut odinioară ca „Paris populaire”, adică Parisul muncitoresc, nord-estul oraşului este astăzi partea cea mai dens populată şi mai multietnică a metropolei, iar zona dintre Place de la République şi Place de la Bastille – din arondismentele 10 şi 11, unde au avut loc majoritatea atentatelor – este zona preferată de distracţie a tinerilor. Aici se află zeci de cafenele, baruri, bistrouri, restaurante, cluburi de noapte, discoteci şi teatre, cu oferte variate şi preţuri în general mai moderate comparativ cu alte zone ale oraşului. Tot aici se află şi redacţia hebdomadarului Charlie Hebdo, care a făcut obiectul atacului terorist executat de fraţii Kouachi la începutul lui ianuarie, urmat de asaltul şi luarea de ostatici de la un magazin alimentar evreiesc de la Porte de Vincennes, două zile mai târziu, de către prietena acestora, Amély Coulaby. La sfârşit de săptămână, ele sunt luate cu asalt de tineri parizieni, care se adună mai întâi pentru o petrecere în aer liber pe cheiurile Senei sau ale canalului Saint Martin ori îşi dau direct întâlnire în staţiile de metrou din apropiere : Oberkampf, Carbonne, Bastille, Voltaire, République, Belleville...
 
În aceste momente de doliu, formula poznaşă dar nu chiar inexactă, care dă titlul francez al memoriilor lui Ernest Hemingway, „Paris est une fête”, nu mai este actuală. Dar petrecerea va continua, dacă nu mâine, atunci poimâine – ori în ziua imediat următoare.

Sursa: Revista 22