Principală  —  Ştiri  —  Social   —   La Ambasada Franceză din Chișinău…

La Ambasada Franceză din Chișinău va fi ținut un minut de reculegere în memoria victimelor de la Paris

Astăzi, 14 noiembrie, la Ambsada Franceză din Chișinău va fi ținut un minut de reculegere în memoria victimelor atentatului de la Paris.

„Orice persoană este invitată la ora 16.30 să vină cu flori și lumânări în fața Ambasadei Franceze la Chișinău (strada Vlaicu Pârcălab 6) pentru a putea ține la ora 17.00 un minut de reculegere pentru victimele atacurilor teroriste de la Paris din seara zilei de vineri, 13 noiembrie”, anunță organizatorii.

„Rugăm respectuos participanții să se abțină de la comentarii ce îndeamnă la violență, discriminatorii și antisemite. Este o acțiune de compasiune, solidaritate, unitate și suport pentru poporul francez și victimele atacurilor din Paris. Distribuiți și invitați prietenii”, se precizează în comunicat.