Dodon: PD nu este de acord cu anticipatele

Liderul PSRM Igor Dodon spune că doar Partidul Democrat și-a delegat un reprezentat la invitația la dialog pe care au lansat-o socialiștii către partidele pro-europene.

“Ne-au spus ca PDM nu este de acord cu anticipatele și că negociază formarea unui guvern proeuropean. Democrații în loc să-și asume împreună cu PLDM și PL dezastrul din țară, au venit să ne dea nouă lecții, socialiștilor, despre motivele pentru care trebuie să susținem “parcursul european””, a scris Dodon pe o rețea de socializare.

Totodată politicianul a menționat că cel puțin 3/4 din deputați se tem de alegeri anticipate și nu doresc să discute altceva decît prelungirea acestei guvernări eurounioniste și mafiote.

Potrivit lui Dodon, PL, PLDM și PCRM nu au acceptat nici măcar să dea curs invitației la dialog inițiată de PSRM. “Sper ca șefii lor europeni să-i vada cum nu le-au respectat indicația de a purta un dialog larg cu toate partidele parlamentare”, a mai scrie socialistul.

La final Dodon afirmă că socialiștii vor continua prin acțiuni și presiuni pașnice să facă tot posibilul pentru declanșarea alegerilor anticipate, iar dacă partidele proeuropene nu îi vor pe cetățeni la vot,” o să-i aducem în stradă, să-și manifeste opinia”.

Amintim că Igor Dodon a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, că cheamă toate fracțiuni parlamentare la discuții cu privire la modificarea Constituției și alegeri anticipate.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare