Recent, primul rechin adult Speartooth a fost marcat cu un dispozitiv GPS şi apoi eliberat. Dispozitivul ataşat va furniza informaţii către sateliţi la fiecare două luni, dezvăluind primele detalii despre mediul în care trăieşte această specie pe cale de dispariţie, scrie descopera.ro.
 
Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii estimează că există circa 2.500 de exemplare în lume, fiind limitaţi la sistemele hidrografice tropicale din Australia şi Papua Noua Guinee. 
 
Prinderea a doi adulţi, o femelă şi un mascul, din această specie a fost un şoc pentru Richard Pillans şi colegii săi, membri ai Organizaţiei Naţionale de Cercetare din Australia, care efectuau cercetări în apele râului Wenlock din Queensland, Australia.
 
„Am fost surprinşi când am prins masculul. Dat fiind faptul că mai devreme, în râul Wenlock, au fost observaţi pui de rechin, noi am considerat că acest loc este unul unde se nasc pui, însă capturarea masculului ne duce spre ideea că aici are loc şi procesul de împerechere”, afirmă Richard Pillans. 
 
Masculul avea o lungime de 2,3 metri şi este unul dintre cele mai mari specimene văzute vreodată, femela măsurând 2,2 metri.
 
Fiecărui adult prins de Pallins i-au fost ataşate pe aripioarele dorsale câte două dispozitive conectate la sateliţi. Unul va fi lansat în 60 de zile, iar celălalt în 120 de zile. Acestea vor transmite informaţii către sateliţi despre temperatura, salinitatea şi adâncimea apei în care se află rechinii.
 
„În istoria etapizată a vieţii unui rechin cu dinţi suliţă şi anume când sunt, încă, pui, traseul lor în sezonul uscat este de aproximativ 30 de kilometri. Deci, dacă există măcar cel mai mic pericol care îi paşte în această zonă, acesta ar avea efect pentru întreaga populaţie de rechini – moartea”, declară omul de ştiinţă Richard Pillans.
 
„Datele care vor fi colectate de la rechinii marcaţi, inclusiv analiza probelor genetice care au fost colectate, vor furniza informaţii importante, care ne vor ajuta în eforturile viitoare de recuperare”, afirmă Gregory Andrews, comisarul speciilor pe cale de dispariţie al Departamentului de mediu din Australia.