Prognoze economice pentru 2016: China va ține toată lumea în loc

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Economia mondială nu pare să se îndrepte spre dezastru anul viitor, dar nimeni nu se așteaptă să crească miraculos. Experții se așteaptă să avem o creștere economică modestă în 2016, iar pentru acest rezultat dezamăgitor China pare a fi de vină.

A doua mare economie a lumii își încetinește ritmul de creștere economică, după cum au constatat experții OCDE, FMI și cei ai Conference Board, iar toate celelalte economii dezvoltate vor avea de suferit din această cauză, relatează CNN Money.

Previziuni diferite

Pentru analiști, a devenit clar că slăbiciune manifestată de economia Chinei va afecta alte piețe de pe glob. Statele Unite vor menține aceeași linie mediocră a evoluției economice, iar Europa își va îmbunătăți ușor performanțele, dar nu în mod semnificativ.

În schimb, economiștii forurilor financiare internaționale se așteaptă ca India și alte câteva economii emergente să aibă o evoluție de-a dreptul spectaculoasă în 2016.

Economiștii Conference Board anticipează o creștere a economiei globale de 2,8% pentru anul viitor, cu doar 0,3% mai mult decât în cursul acestui an.

Prognoza lor diferă însă de cea dată publicității de OCDE, care a manifestat ceva mai mult optimism, avansând o creștere a PIB-ului global cu 3,3% în cursul anului viitor.

În ambele cazuri, elementul cheie în descifrarea analizei rămâne China. Chiar dacă datele oficiale emise de Beijing sunt contestate de unii analiști, pentru moment toată lumea pare de acord că vom vedea o descreștere ușoară în economia chineză.

„Partea bună este că nu vorbim de o prăbușire. O parte din impact a fost deja absorbită”, este de părere Bart van Ark, economistul șef al Conference Board.

Lipsesc jucătorii cheie

În calitate de cel mai mare consumator de materii prime de pe planetă, orice slăbiciune în evoluția economiei din China va influența automat și soarta țărilor exportoare.

În cazul în care China va da semne de renaștere economică, am putea discuta de o ușoară revenire pe linia de plutire și a economiilor bazate pe exportul de petrol sau cupru, ceea ce ar putea influența și prognoză de creștere economică globală.

Pe piața din SUA este de așteptat ca americanii să cheltuiască mai mult, încurajați de scăderea prețurilor petrolului și gazelor, dar lipsa investițiilor va face ca economia din regiune și piața financiară să evolueze în continuare la un nivel mediocru.

India și câteva state africane vor înregistra un nivel de creștere economică superior celui din anii precedenți, pe măsură ce populația lor a devenit mai bogată.

Din nefericire, aceste economii nu au avengura de a influența în mod covârșitor creșterea globală. Pentru moment aceasta pare blocată la o viteză redusă.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...