Potrivit unei declaraţii Frontex, în luna octombrie peste 150.000 de persoane au trecut din Turcia în Grecia, ceea ce face ca numărul total al celor ajunşi în insulele greceşti în perioada ianuarie — octombrie să depăşească 540.000.

Totuşi, numărul persoanelor care au trecut din Libia în Italia la bordul unor ambarcaţiuni a fost de numai 8.500 în luna octombrie, jumătate din numărul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut.

În acest an, 140.000 de oameni au ajuns traversând Mediterana dinspre Libia în sudul Italiei, comparativ cu aproape 155.000 în perioada similară din 2014.

Săptămâna trecută, Înaltul Comisariat ONU pentru refugiaţi (UNHCR) a anunţat că puţin peste 218.000 de imigranţi ilegali şi refugiaţi au traversat Marea Mediterană pentru a ajunge în Europa în luna octombrie, un record lunar, depăşindu-l pe cel din septembrie, când s-au înregistrat aproape 173.000 sosiri.

În 2015, aproximativ 3.440 de persoane care au încercat să traverseze Mediterana pentru a ajunge în Europa s-au înecat sau au fost date dispărute, potrivit UNHCR. Majoritatea deceselor au avut loc în drum spre Italia, potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie.