Unioniștii au cerut, în fața Ambasadei României, crearea unui Guvern comun Chișinău-București

La Chișinău a avut loc duminică un nou marș pentru Unire. Sub genericul „Resetăm cele două state românești”, evenimentul s-a încheiat în fața Ambasadei României la Chișinău, acolo unde participanții au postat sute de mesaje în care au cerut un guvern comun pentru cele două state românești.

Manifestația, organizată la inițiativa Blocului Unității Naționale și a Consiliului Unirii, vine în contextul în care la București, la Iași, Cluj și în alte orașe din România se desfășoară proteste la care răsună mesaje unioniste.

„Tragedia de săptămâna trecută din București a arătat clar că în România e nevoie de o resetare a clasei politice. De cealaltă parte, dezastrul social-economic în care a ajuns Republica Moldova a arătat clar că e nevoie de o reorganizare a statului în întregime. Vrem să  trăim toți într-o Românie mai bună, iar pentru asta avem nevoie de un guvern comun pentru cele două state românești. Acesta este mesajul nostru pentru politicieni, pentru societatea civilă și pentru ambasadorii altor state la Chișinău”, a declarat Constantin Codreanu, reprezentantul Blocului Unității Naționale.

Organizatorii evenimentului de astăzi au declarat că vor continua seria de manifestații stradale în care vor atrage atenția opiniei publice din România și Republica Moldova asupra necesității creării unui Guvern comun.

Urmăriți în video de mai jos, realizat de Curaj TV,  mai multe imagini de la acțiunea de astăzi:

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.