Ministrul în exerciţiu Natalia Gherman a participat la Conferinţa anuală de la Riga

Viceprim-ministrul, ministrul în exerciţiu al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, a participat la Conferinţa anuală de la Riga, care s-a desfășurat  în perioada  6-7 noiembrie, în capitala Letoniei.

În calitate de oaspete de onoare,  Natalia Gherman a vorbit în cadrul sesiunii dedicate apropierii Republicii Moldova de UE. La propunerea organizatorilor, discuţiile s-au axat în special pe opţiunile de valorificare a Parteneriatului Estic în condiţiile în care priorităţile pe plan internaţional şi regional sunt constant deraiate de noi provocări. În intervenția sa, oficialul moldovean a menționat că este important ca Republica Moldova să rămână ferm angajată în procesul de integrare europeană, aceasta fiind o alegere confirmată și prin semnarea Acordului de Asociere cu UE, care în primul an de la implementare a adus deja mai multe schimbări pozitive pentru cetățeni.

Conferința de la Riga este o reuniune anuală a înalţilor oficiali în materie de politică externă și apărare, academicieni, jurnaliști și reprezentanți ai mediului de afaceri. Este deja o tradiţie ca în fiecare an, începând cu 2006, capital Letoniei să găzduiască acest forum care propune spre discuție și evaluare problemele care afectează comunitatea transatlantică.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.