Nume
Parola
Vizualizări: 1829
FORUM REGIONAL PENTRU TRANSFER DE BUNE PRACTICI ÎN DOMENIUL COOPERĂRII INTERCOMUNITARE
6 Noiembrie 2015 — ”Unde-s mulți, puterea crește”, asta și-au zis primarii din satele Ciuciuleni, Drăguşenii Noi, Paşcani şi Secăreni din raionul Hînceşti şi-au unit eforturile. La începutul anului 2015 aceste patru localități au înființat Întreprinderea intercomunitară (ICI) de servicii comunale Ciuciuleni. Edilii spun că în așa fel ei pot soluționa mai eficient și prompt problema întreţinerii şi deszăpezirii drumurilor la nivel local. Acest exemplu urmează să fie replicat și în alte localități.

Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), în colaborare cu Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată implementat de Guvernul Republicii Moldova cu suportul UNDP şi UN Women cu susţinerea financiară a guvernelor Danemarcei şi Suediei, a organizat un forum regional, care a reprezentat un adevărat transfer de informații și bune practici către reprezentanții APL din mai multe raioane ale țării.

În debutul ședinței, Grigore Grigoraş, primarul comunei Ciuciuleni a salutat prezența participanților și a accentuat avantajele pe care le asigură cooperarea intercomunitară: „Datorită noului serviciu intercomunitar peste 13 mii de locuitori nu vor mai fi nevoiți să aștepte două - trei zile tractorul din Hâncești pentru a le deszăpezi drumurile. Noul serviciu intercomunitar permite deszăpezirea drumurilor cu o suprafață de două ori mai mare, însă, cheltuieli de două ori mai mici. Economiile substanţiale obţinute în bugetele localităţilor ne ajută să redirecţionăm banii pentru alte priorităţi comunitare. ”, a declarat Gheorghe Grigoraş, primarul comunei Ciuciuleni.

Ghenadie Ivascenco, managerul de proiect din cadrul Programului Comun de Dezvoltare Locală al PNUD-Moldova a menționat că ICI Ciuciuleni este unul din cele 10 proiecte de cooperare intercomunitară implementate în mai multe raioane din Republica Moldova. Acestea sunt parte a prevederilor Strategiei Naționale de Descentralizare a Republicii Moldova, aprobată de Parlamentul Republicii Moldova în aprilie 2012. Totodată, Ivascenco a menționat: ”Este important ca și alți primari să vadă cum funcționează o întreprindere intercomunitară, care sunt avantajele și cum poate fi replicată o astfel de colaborare în alte localități. La acest seminar avem o componentă foarte solidă de primari. Și în țară, la fel, în comparație cu alte state. De exemplu, în Marea Britanie sunt de două ori mai puțini edili. Atunci când vorbim despre Republica Moldova ca despre o țară mica, fragmentată, avem în vedere că și primăriile sunt mici, slabe. Respectiv, la prestarea anumitor servicii apar probleme, în special de organizare. O soluție viabilă este cooperarea intercomunitară. ICI reprezintă o alternativă viabilă, mai ales pentru primăriile mici, cu mai puțin de 5000 de locuitori, care nu au suficiente resurse pentru a presta servicii publice pe cont propriu. În Republica Moldova, 86% din localități au mai puțin de 5 000 de locuitori.”

În continuarea evenimentului, Veaceslav Bulat, reprezentant IDU, a specificat: ”Cooperarea intercomunitară este un mecanism care ne oferă oportunitatea de a dezvolta și presta servicii de calitate la nivel local. Noi întotdeauna spunem că vrem să trăim la sat ca la oraș, vrem să avem sate europene. Pentru atingerea acestui deziderat avem nevoie de drumuri, de un sistem bun de aprovizionare cu apă, de canalizare, evacuarea gunoiului etc. Un astfel de sistem poate fi dezvoltat în baza cooperării intercomunitare, care ne oferă șansa să facem economii, mai ales că bugetele localităților sunt austere”.

Gazdele forumului și experții invitați au răspuns la întrebările primarilor, în special în ceea ce privește aspectele legale, organizaționale și funcționale ale unei întreprinderi intercomunitare. Reprezentanții Întreprinderii intercomunitare (ICI) de servicii comunale Ciuciuleni au transmis propria experiență, la fiecare etapă de implementare, dar și detalii despre problemele care ar putea apărea după înființarea unei întreprinderi de acest gen.

În cadrul evenimentului a fost organizată și o vizită de documentare la întreprinderea de cooperare intercomunitară Ciuciuleni, dar și a fost prezentată tehnica din dotare.

Evenimentul a fost organizat de Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată implementat de Guvernul Republicii Moldova cu suportul UNDP şi UN Women cu susţinerea financiară a guvernelor Danemarcei şi Suediei.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă