Moldova este acum fix în situația Titanicului care s-a dus la fund și a luat cu el o mare parte din lume din cauza unui lanț de accidente care, doar împreună, au dus la scufundarea vestitului vas. S-o luăm pe rând:
Când pornea din port în prima sa călătorie (și ultima) Titanicul era o sensație, era în capul tuturor știrilor. Toți priveau cu admirație această minunăție, toți o aplaudau. Moldova în 2009. Istoria de succes, steaua Parteneriatului Estic, elevul bun din clasă, campionul integrării europene. Pe Titanic toți se distrau în măsura posibilităților proprii. Care la baluri selecte, care în taverne ieftine. Dar se veseleau cu toții în anticiparea sosirii în portul de destinație. Echipajul era salutat cu mare admirație și chiar respect.
Totul a mers bine până la un timp. Până la primul caz când, într-adevăr, cei ce trebuiau să își facă lucrul nu l-au făcut, în mod evident. Titanicul lovește primul iceberg întâlnit în largul oceanului. Care sunt șansele ca traiectoria unui iceberg să se intersecteze exact traiectoria unui vapor, în largul oceanului? Nimeni nu putea crede. ”Hai să rezolvăm repede și mergem mai departe. Trebuie să ajungem la destinație. Las că s-or lămuri ei, totul va fi bine”.
Ei bine, la noi probabil primul iceberg a fost în toamna anului 2011. Prima ceartă adevărată între membrii echipajului. De atunci totul a mers în jos. Cam pe atunci a început declinul încrederii în noua clasă politică echipaj. Cam pe atunci, încetul cu încetul, fiecare a început să își asigure că propriul fund îi este acoperit, în același timp continuând ”să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu” în cadrul echipajului.
Scufundarea a fost lentă de la început. Primii doi ani, până în 2013. Oamenii erau doar alarmați, nu și panicați. Ieșeau calm la aer, încă erau destul de siguri că la destinație, totuși, ajung ei cumva. Poate cu ceva întârziere, dar ajung. Politicienii doar mârâiau unii la alții, nu și se băteau între ei. Ba unul, ba altul se ridica enervat de la masa de poker, făcea enervat două înconjururi și se așeza la loc. De, nu poți ieși cu totul din joc. Vrei să joci în continuare, să-ți iai banii înapoi și poate și banii altora.
A fost 2013, a fost vânătoarea din Pădurea Domnească. Dacă nu era vânătoarea, rămân convins că era altceva de o gravitate comparabilă. Pe Titanic au început turbulențele. Primele crăpături vizibile deja, apa năvălește. Între timp, politicienii au început să arate unul spre altul cine e vinovat. După multă zarvă, într-un târziu, în unanimitate decid că de vină e icebergul. Nu cel ce era de veghe, nu cel ce trebuia să gestioneze o situație de acest gen, nu cel ce trebuia să pregătească suficiente bărci. Icebergul. ”A venit, s-a avântat și…fix în noi! Nimeni nu se putea aștepta la așa ceva. Nu am putut face absolut nimic”, se bâlbâiau ei. Pasagerii încă idee nu aveau ce se întâmplă, însă deja nu prea digerau scuzele lor. Cei mai fideli ascultători ale acestor scuze rămâneau colegii de alianță echipaj.
Banca de Economii, Aeroportul. Tot prin 2013. Pe Titanic încep scurtcircuitele. Politicienii constructiv și responsabil stau și dezbat cine trebuie să țină cârma unui vapor ce se duce la fund. Și încă fiecare din ei insistă că el e cel mai în drept. Și nimeni nu-l ascultă pe un student tânăr – unicul care a studiat de fir a păr anume construcția acestui vapor și cam știe ce s-ar putea face în așa situații (mai marii, deși au ani de experiență, și-au acumulat-o pe cu totul alte vapoare – care pe vapor de pescuit, care pe un vapor cargo, însă, la drept vorbind, erau câțiva care au mai lucrat pe vapoare de pasageri, doar că erau mai mici și circulat pe râuri, nu pe oceane).
Miliardul. Pe Titanic se stinge lumina definitiv. Oamenii demult sunt în panică, însă dispariția electricității îi bagă în agonie. Toți sunt de mult afară așteptând pe cei responsabili, pe cei care sunt, oarecum, la cârma acestui vapor, să le sară în ajutor. Copii, mame, bătrâni. Stau și așteaptă. Între timp, politicienii schimbă scaunele între ei și, deoarece unul a dispărut pe undeva, îl invită pe altul la următoarea partidă de poker. Nu mai sunt ei cu totul naivi. Știu cel mai bine ce se întâmplă și, într-un fel, și-au acceptat soarta. De aceea, în așa o situație, altă soluție decât să ia din debara o ladă de whiskey, nu au găsit. ”De, dacă e să mergem la fund, atunci altceva n-ai ce să-i faci oricum”. Între timp, deoarece prima ladă de whiskey s-a terminat, se iscă următoarea ceartă cine să meargă în debaraua (pe jumate inundată) după următoarea ladă.
Ultimele clipe ale Titanicului. Scena aia puternică din film cum nasul vaporului se ridică vertical și oamenii care se mai țin de o balustradă ceva, cad, unul câte unul, ajungându-i din urmă pe cei mai puțin norocoși care deja sunt sub apă. Cad în sărăcie și în disperare. Crunta și trista realitate este, deja, ireversibilă.
Ce fac politicienii? Probabil sunt deja într-o barcă. Sunt, apropos, în aceeași barcă. După ce au condamnat public acțiunile icebergului, după ce s-au certat de la ultima sticlă, după ce au tot rearanjat scaunele pe un vapor care se duce la fund în fața tuturor, au ajuns în aceeași barcă unde, probabil, vor continua să se certe, deși demult sunt singuri și pot s-o lase mai moale. Cerțile, desigur, vor fi întrerupte din când în când cu vreun banc sau vreo glumă la care toți vor râde, după care vor lua o pauză de la discuții constructive. Să nu uităm cine e cel mai important din ei. Cel mai important este cel ce a aninat cu el ultima ladă de whiskey din debara. Ziceau ei că locuri în bărcile de salvare nu sunt pentru toți. Păi nici nu au fost pentru toți. Și vor vâsli până la țărm, certându-se în continuare cine trebuie să vâslească și cine să privească la orizont în căutarea țărmului.
Adevărații locuitori ai Titanicului sunt cei ce au mers la fund împreună cu el. Cei ce și-au ochit de mult timp un loc în barcă sunt doar pasageri. Un echipaj se demonstrează a fi într-adevăr bun nu într-o călătorie liniștită ci anume în așa o situație când trebuie să salvezi vaporul și lumea de pe el. Să vedem.