Fosta iubită a lui Andreas Lubitz a declarat pentru o publicaţie germană că bărbatul i-ar fi spus anul trecut, pe un ton ameninţător: „Într-o zi voi face ceva ce va schimba tot sistemul şi atunci toţi îmi vor şti numele şi şi-l vor aminti”.

Când a aflat de prăbuşirea avionului A320, femeia şi-a amintit de profeţia ameninţătoare a lui Lubitz. „Nu am ştiut ce vrea să spună, dar acum am înţeles”, a menţionat fosta iubită a copilotului pentru ziarul german Bild.

Acum, autorităţile vor dori, cel mai probabil, să vorbească cu fosta iubită a copilotului pentru a obţine detalii despre starea de spirit a acestuia.

Copilotul şi femeia au avut o relaţie timp de şapte ani şi au locuit împreună într-un apartament la periferia oraşului Dusseldorf.

Informaţiile uimitoare referitoare la o posibilă plănuire îndelungată a prăbuşirii deliberate a avionului Airbus A320 dau greutate relatărilor referitoare la faptul că Lubitz a ascuns afecţiunile medicale de care suferea şi care l-ar fi făcut inapt de zbor.

Vineri, anchetatorii germani au anunţat că bărbatul ar fi trebuit să fie în concediu medical în ziua prăbuşirii avionului. Scutiri medicale au fost descoperite la domiciliul lui Lubitz, inclusiv una pentru ziua accidentului, iar spitalul universitar din Dusseldorf a confirmat că Lubitz a fost pacient al instituţiei medicale în ultimele două luni, dar nu a dat publicităţii date despre motivele internării.

Presa a mai scris că bărbatul pasionat de fitness urma un tratament pentru problemele de sănătate mintală şi s-ar fi temut că licenţa de zbor i-ar fi fost ridicată dacă operatorul aerian ar fi aflat despre căderile sale de ordin psihologic.

Potrivit unor informaţii publicate de presa germană, cel puţin doi medici i-ar fi acordat scutiri medicale pentru ziua în care a avut loc accidentul.